Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Ministrul Sănătății anunță un audit internațional la Spitalul Sf. Pantelimon, după discuții cu premierul

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 19 august 2024

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, 19 august, după discuțiile de la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu, că a făcut demersuri pentru realizarea unui „audit profesional medical independent” internațional la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, unde 17 pacienți au murit în condiții suspecte, iar două doctorițe sunt acuzate de omor calificat cu premeditare. 

„Am venit aici ca să analizăm situaţia creată în urma incidentelor foarte serioase care au avut loc la Spitalul Sfântul Pantelimon. Am discutat despre nevoia atenuării acestor discuţii şi dispute care există în momentul de faţă în spaţiul public în ceea ce priveşte credibilitatea sistemului de sănătate în general, în ceea ce priveşte credibilitatea serviciilor oferite de Spitalul Sfântul Pantelimon. Am decis şi am făcut deja primele demersuri ca să putem să contactăm Societatea Europeană de Anestezie şi Terapie Intensivă, precum şi Societatea Mondială de Anestezie şi Terapie Intensivă, încât să putem realiza un audit profesional medical independent al lucrurilor care s-au întâmplat acolo la Spitalul Pantelimon, iar mesajul pe care dorim să-l transmitem opiniei publice este cel care trebuie să redea încrederea în profesioniştii din sistemul de sănătate şi să terminăm o dată pentru totdeauna cu aceste dispute între diversele specialităţi medicale, între mass media şi unii dintre reprezentanţii corpului medical”, a spus Rafila, citat de News.ro.

Rafila nu vrea să demisioneze

Cazul a ajuns în atenția opiniei publice la începtul acestui an, atunci când Elena Voicu, medic ATI în cadrul unității sanitare, a solicitat verificări pentru mai multe decese pe care le considera suspecte. În loc să ia verifice cu atenție cele sesizate de Elena Voicu, ulterior concediată, ministrul PSD Alexandru Rafila a trimis Corpul de control, care a stabilit că totul este în ordine la Spitalul Sf. Pantelimon, iar procedurile au fost respectate. Același lucru l-a transmis și Colegiul Medicilor.

„Corpul de Control al Primului Ministru a solicitat Ministerului Sănătăţii o informare extinsă şi toate documentele care au rezultat în urma acestui lucru le-am trimis aici pentru analiză la Corpul de Control al Primului Ministru. Am trimis toate documentele care au stat la baza activităţii Corpului de Control din Ministerul Sănătăţii”, a mai spus ministrul de resort.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii