Friday, January 27, 2023
Jurnalism corect


Ministrul Sănătății a identificat grave nereguli pe litoral

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 22 august 2020 Etichete: , , , ,

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă, în urma unei vizite pe care a efectuat-o în stațiunile de la malul mării, că a identificat anumite zone în care normele de protecție sanitară nu erau respectate, însă a precizat că măsurile în sensul rezolvării acestor probleme pot fi luate doar de instituții aflate în subordinea Ministerului de Interne.

„De pe 15 mai, odată cu ieşirea din starea de urgenţă, noi am monitorizat evoluţia şi am şi redeschis anumite activităţi economice, în contextul măsurilor de relaxare. Aceste măsuri de relaxare au beneficiat de ordine comune ale ministrului Sănătăţii şi ministrului de resort şi de norme de aplicare şi desfăşurare a acestei activităţi. În măsura în care se respectă aceste reguli, putem vedea o activitatea normală. După cum am putut vedea, pe litoral sunt anumite zone unde regulile nu se respectă. Administratorii plajelor, cu şezlonguri sau plajă de nisip, ar trebui să respecte aceste norme şi atunci vom putea vedea şi o activitate normală desfăşurată în context pandemic. Nu suntem într-un sezon estival obişnuit, nu suntem într-un sezon estival care să ne poată permite să avem aceleaşi activităţi pe care le aveam şi anul trecut”, a afirmat Tătaru, citat de AGERPRES.

Întrebat dacă ar fi dispus să vină la plajă cu familia pe litoralul românesc, Nelu Tătaru a răspuns că doar în acele locuri unde regulile de distanțare fizică și portul măștii sunt respectate.

„Dacă ar respecta nişte reguli, aş face, pe litoralul românesc, acolo unde aş găsi aceste locuri. Dacă nu aş găsi aceste locuri şi nu s-ar respecta, nu aş face. Când am luat aceste măsuri de relaxare, le-am luat cu anumite norme, inclusiv la plajele deschise, inclusiv la plajele private. Au fost nişte norme care trebuiau doar aplicate. Agenţii economici s-ar părea că nu au recurs la respectarea acestor reguli şi atunci vedem ce se întâmplă pe litoral. Totuşi, recurg la aceleaşi recomandări: haideţi să păstrăm acea distanţare fizică, haideţi să păstrăm acea – am văzut astăzi dimineaţă în Constanţa – acel port al măştii în locurile aglomerate, în locurile închise. Sunt momente când poate unii dintre noi uităm. Haideţi să ne reamintim şi să purtăm această mască”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Întrebat de ce nu s-a dispus închiderea accesului public la zonele de odihnă sau agrement unde nu sunt respectate normele de securitate sanitară, ministrul Sănătății a precizat că doar instituțiile din subordinea Ministerului de Interne pot interveni.

„Ministerul Sănătăţii este cel care face aceste recomandări, Ministerul Sănătăţii este cel care face anumite verificări, nu este cel care ia măsurile, este cel care le impune. La nivelul Ministerului de Interne, după cum ştiţi şi legea spune foarte clar – Poliţia, Jandarmeria, Poliţia Locală, DSU, pompierii. Noi nu facem decât să creăm acele reguli, acele norme ca o activitate economică, cum este şi cea dezvoltată pe litoral, să se poată desfăşura. Suntem într-un context pandemic şi cred că noi toţi ar trebui să respectăm şi să avem acel spirit civic, nu neapărat dacă nu vrem pentru noi, dar pentru cei din jurul nostru, pentru cei de acasă la care cei din jurul nostru se vor duce”, a subliniat Nelu Tătaru.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW