Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Ministrul român de Interne şi omologul israelian, întâlnire cu familiile unor ostatici ai Hamas

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 13 decembrie 2023

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere, miercuri, 13 decembrie, cu omologul israelian, Moshe Arbel, și cu membri ai familiilor unor ostatici Hamas cu cetățenie româno-israeliană, a transmis ministerul de resort printr-un comunicat de presă. 

„Întrevederea a avut loc cu ocazia vizitei pe care oficialul israelian o efectuează în România, în contextul situaţiei actuale de securitate din Orientul Mijlociu. Partea israeliană a adresat mulţumiri pentru solidaritatea pe care România a manifestat-o în contextul conflictului provocat de Hamas începând cu 7 octombrie”, informează MAI.

Predoiu a transmis familiilor prezente un mesaj de solidaritate şi a reiterat sprijinul pentru întreprinderea tuturor eforturilor care pot fi făcute pentru a contribui la eliberarea tuturor ostaticilor.

„România susţine intensificarea demersurilor pentru permanentizarea opririi focului şi pentru identificarea de soluţii diplomatice în vederea reluării Procesului de Pace şi pledează pentru respectarea strictă a dreptului internaţional şi a dreptului internaţional umanitar”, precizează MAI.

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Interne

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW