Monday, October 18, 2021
Jurnalism corect


Ministrul Muncii: Creșele și after-school-urile s-ar putea deschide pe perioada verii, cu un număr redus de copii

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 30 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, susține că există posibilitatea ca anumite servicii pentru copii, de exemplu creșa, after-school, sau alte activități de educație pentru cei mici, ar putea fi permise pe perioada vacanței de vară, cu un număr mai mic de copii decât în mod normal.

Totuși, Violeta Alexandru a subliniat că în prezent nu a fost luată nicio decizie în acest sens, însă cea mai probabilă decizie va fi prelungirea până pe 12 iunie a măsurii de acordare a 75% din salariu părintelui care stă acasă cu copilul său pe perioada închiderii școlilor.

„Cu privire la familiile care nu au cu cine să-şi lase copiii în perioada următoare, ne punem problema prelungirii cadrului legal prin care să continuăm acordarea de sprijin în baza legii care acoperă 75% din salariu pentru părintele care optează să stea acasă pentru a-şi îngriji copilul pe perioada suspendării activităţii la şcoală. Conform reglementărilor legate de decretul preşedintelui, această prevedere se opreşte pe (15 mai, n.r.). Am avut o discuţie astăzi, urmând să luăm o decizie, probabil că o vom prelungi până pe 12 iunie, până când s-ar fi intrat şi se intră şi acum în vacanţă”, a declarat Violeta Alexandru, în cadrul unei discuţii cu antreprenorii organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali.

Ministrul Muncii a mai menționat că autoritățile trebuie să găsească o soluție pentru grupele mici de copii în perioada vacanței de vară.

„V-aş putea spune ce opinie am eu. Cred că trebuie găsită o soluţie, cu respectarea regulilor de prevenţie, în aceeaşi logică (pe modelul respectării distanţării sociale la terase şi restaurante, n.r.) mă gândesc şi pentru cei care pot să desfăşoare, într-o altă organizare, activităţi pe durata verii pentru un număr limitat de copii, pentru grupe mici de copii, deci probabil că şi aici trebuie găsite nişte soluţii care să asigure toate măsurile de protecţie pentru copii, dar nu am luat încă o decizie.

E clar că va fi o soluţie tip fonduri pentru a putea să-ţi găseşti un sprijin gen bonă, fie o soluţie tip sprijin pentru anumite activităţi gen creşe, educaţie sau program din acesta after-school de petrecere a unei activităţi educative într-un spaţiu, ar putea fi permisă, cu anumite modificări care ţin de organizarea în sălile respective, adică cu un număr redus de copii, cu reguli de distanţare clare. Dar nu s-a luat încă o decizie aici. Singura decizie spre care ne îndreptăm este a prelungirii termenului de acordare a sprijinului pentru părinţii care trebuie să rămână în continuare acasă şi după 15 mai până la finalizarea formală a cursurilor, adică 12 iunie. Mai departe, în cursul lunii mai, vom prezenta care sunt măsurile”, a subliniat Violeta Alexandru.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW