Ministrul Mediului, despre problema ridicării gunoiului din Sectorul 1: Salut atitudinea responsabilă a operatorului de salubritate
Ministrul Mediului a făcut declarații pe marginea conflictului dintre Primăria Sectorului 1 și operatorul de salubritate, Romprest. Tanczos Barna a felicitat compania deținută de Maricel Păcuraru și Andrei Drăcea pentru faptul că a decis să reia activitatea de ridicare a deșeurilor și a atras atenția administrației locale că diferendul ar trebui tranșat, fără ca locuitorii să fie afectați.
„Salut atitudinea responsabilă a operatorului de salubritate şi mă bucur că apelul nostru de reluare a colectării deşeurilor a contribuit la o normalizare a situaţiei din sectorul 1 al Capitalei. Orice oraş are nevoie de colectarea continuă a deşeurilor, indiferent de discuţii sau neînţelegeri birocratice. Nicio autoritate nu-şi poate permite să pună în pericol sănătatea populaţiei sau să anuleze orice responsabilitate de mediu, chiar şi temporar”, a apreciat oficialul român într-o postare pe Facebook.
După ce timp de mai multe zile firma Romprest, operatorul de salubritate din Sectorul 1 a refuzat să adune gunoiul invocând anumite datorii către stațiile de sortare, primarul Clotilde Armand a anunțat că va depune plângeri penale pentru șantaj împotriva acționarilor acestei companii și va solicita rezilierea contractului. Între timp, reprezentanții Romprest, au transmis că au ajuns la o înțelegere cu 3R Green SRL, Rom Waste Solution SA și Iridex Group SRL pentru acces în stațiile de sortare.
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/ministrul-mediului-despre-problema-ridicarii-gunoiului-din-sectorul-1-salut-atitudinea-responsabila-a-operatorului-de-salubritate/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/ministrul-mediului-despre-problema-ridicarii-gunoiului-din-sectorul-1-salut-atitudinea-responsabila-a-operatorului-de-salubritate/ […]