Friday, January 28, 2022
Jurnalism corect


Ministrul Justiției, mesaj pentru procurori: Trebuie să ne asigurăm că internetul nu va deveni un loc de joacă pentru infractori cibernetici şi hackeri

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Politic , at 30 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a tras un semnal de alarmă cu privire la infractori cibernetici şi la hackerii care profită de nevoia cetățenilor din această perioadă de a folosi internetul. Predoiu le cere procurorilor să acorde o mare atenţie acestor tipuri de infracțiuni.

„Este timpul să fim în alertă şi să ne asigurăm că internetul nu va deveni un loc de joacă pentru infractori cibernetici şi hackeri, care încearcă să beneficieze de nevoia noastră sporită de a utiliza internetul în contextul pandemiei. În urmă cu câteva zile, în România a existat un avertisment public despre un virus ‘virtual’ care preia controlul aplicaţiilor de internet banking.”, a declarat Cătălin Predoiu, citat de Agerpres la un eveniment în sistem de videoconferință organizat de Departamentul de Stat pentru Justiţie al Statelor Unite.

Ministrul Justiției a mai spus că că trebuie proteja în mod special sectoarele medicale, energetice, și bancare.

„Trebuie să protejăm reţeaua de asistenţă medicală, medicii şi facilităţile noastre sanitare. Acesta nu este un exerciţiu ipotetic, ţinând cont de faptul că la începutul lunii aprilie, Interpol a lansat un avertisment potrivit căruia atacatorii cibernetici vizează instituţiile medicale critice cu atacuri de ransomware. (…)Infractorii nu iau pauze şi încearcă să beneficieze de această situaţie regretabilă. Eforturile noastre combinate trebuie să contracareze acţiunile lor şi să ne ajute să câştigăm nu numai lupta împotriva COVID, ci şi împotriva atacurilor informatice care încearcă să obţină un câştig ilicit în timpul situaţiilor de urgenţă”, a spus ministrul.

Cătălin Predoiu a transmis un mesaj către procurorii români în care le cere să aibă grijă la infracţiunile cibernetice.

„Profit de această ocazie pentru a solicita încă o dată tuturor procurorilor români să acorde cea mai mare atenţie şi să cerceteze cu eficienţă şi profesionalism crima organizată, infracţiunile contra proprietăţii intelectuale şi a infracţiunilor cibernetice”, a spus Predoiu.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW