JustitieStirile zilei

Ministrul Justiției: Când dreptul de a protesta intră în contradicție cu dreptul la sănătate, este necesară o intervenție a statului

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susține că instituțiile statului ar trebui să se implice împotriva protestatarilor anti-restricții, al căror drept de a protesta intră în contradicții cu dreptul altor cetățeni la sănătate.

„Protestele se văd altfel decât acum câţiva ani, când erau un alt gen de proteste, dar tot proteste erau şi atunci. Adevărul este că e o diferenţă destul de mare între cele două categorii de proteste. Acum e vorba de sănătatea oamenilor şi trebuie pusă în balanţă pe de o parte sănătatea oamenilor şi pe de altă parte dreptul de a protesta, care este un drept foarte important, un drept fundamental. Şi atunci trebuie să vedem care e limita aceea foarte fină între dreptul acesta de a-ţi spune punctul de vedere, de a-ţi striga nemulţumirea – absolut legitim şi e foarte firesc să se întâmple aşa, să existe acest drept – pe de altă parte, în momentul în care lucrurile acestea intră în contradicţie cu dreptul la sănătate al celorlalţi, avem o problemă şi aici cred că trebuie să existe o reacţie foarte fermă a statului”, a declarat Stelian Ion, la Prima TV, citat de Agerpres.

Context

La chemarea partidului extremist AUR, mii de oamenii au contestat în stradă, în București și alte localități ale țării, măsurile de restricție pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articole Recomandate

Back to top button