Sunday, July 25, 2021
Jurnalism corect


Ministrul Justiției a prezentat Comisiei Europene obiectivele pentru acest an: Desființarea Secției Speciale, finalizarea celor trei proiecte ale legilor justiţiei, modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 25 ianuarie 2021

În contextul Mecanismului de Cooperare și Verificare, ministrul justiției, Stelian Ion, a prezentat  Comisiei Europene, luni, obiectivele pentru acest an, printre acestea regăsindu-se desființarea Secției Speciale, finalizarea celor trei proiecte ale legilor justiţiei și modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală.

„MCV a fost foarte important pentru noi şi ne-a ajutat. Este esenţial ca toţi actorii implicaţi să înţeleagă necesitatea îndeplinirii recomandărilor MCV şi a continuării evaluării României în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept”, a declarat ministrul justiţiei.

Ministrul Justiţiei a prezentat obiectivele Ministerului Justiţiei pentru acest an: transmiterea către Guvern, spre adoptare, a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, până la sfârşitul lunii februarie 2021, finalizarea şi transmiterea, spre adoptare, Guvernului, a celor trei proiecte ale legilor justiţiei, până la finalul lunii aprilie 2021, elaborarea proiectelor de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, pentru a le pune în acord cu deciziile CCR, în cursul acestui an. De asemenea, împreună cu CSM, PICCJ şi ICCJ va fi elaborat un plan pentru administrarea resurselor din sistem, precum şi un document comprehensiv care să cuprindă măsurile necesare pentru buna administrare a sistemului judiciar, pentru următorii doi ani. Elaborarea noii Strategii Naţionale Anticorupţie şi consolidarea ANABI şi ANI se înscriu, de asemenea, printre priorităţile Ministerului Justiţiei.

Comisia a indicat elementele care trebuie să caracterizeze acţiunile din perioada următoare: coerenţa noilor reglementări – evitarea contradicţiilor şi luarea în considerare a recomandărilor partenerilor externi, contextul în care acestea urmează a fi elaborate şi aprobate – scopul trebuie să fie asigurarea stabilităţii şi ireversibilităţii progreselor, precum şi consultarea sistemului judiciar, a societăţii civile şi a partenerilor externi (Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO).

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW