Ministrul iranian de externe anunță disponibilitatea țării sale pentru noi negocieri privind programul nuclear

Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, a anunțat disponibilitatea țării sale de a relua negocieri „corecte” cu privire la programul nuclear. Declarația sa a fost făcută după ce Franța, Germania și Marea Britanie au decis activarea mecanismului de reintroducere automată a sancțiunilor ONU împotriva Iranului, relatează Reuters.
Într-o scrisoare adresată Înaltei Reprezentante a UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas, liderul diplomației de la Teheran a reafirmat disponibilitatea Iranului de a relua negocieri diplomatice corecte și echilibrate, „cu condiția ca celelalte părți să dea dovadă de seriozitate și bunăvoință și să evite acțiunile care dăunează șanselor de succes”.
Joi, reprezentanții Franței, Germaniei și ai Marii Britanii au anunțat activarea mecanismului de reintroducere automată a sancțiunilor ONU împotriva Iranului, convenit ca parte a acordului nuclear din 2015. În cazul în care Consiliul de Securitate al ONU nu confirmă printr-o rezoluție ridicarea acestora, atunci măsurile restrictive vor fi reintroduse în 30 de zile de la declanșarea procedurii.
Decizia celor trei țări europene a fost condamnată de către purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova. Oficiala a învinuit SUA și statele europene pentru prăbușirea înțelegerii din 2015 și a transmis că reintroducerea sancțiunilor reprezintă un factor destabilizator care subminează încercările de a negocia o soluție diplomatică.
„Încercările Regatului Unit, Germaniei și Franței de a activa mecanismul de reintroducere automată a sancțiunilor reprezintă un factor serios de destabilizare, care subminează eforturile depuse la diferite niveluri pentru a găsi soluții negociate menite să înlăture orice suspiciuni și prejudecăți privind programul atomic pașnic al Iranului, pe baza dreptului internațional și cu respectarea intereselor legitime ale Teheranului. Considerăm important să fie prevenită o nouă escaladare în jurul programului nuclear iranian, care, așa cum a demonstrat agresiunea străină împotriva Iranului din luna iunie, va avea consecințe grave pentru pacea și securitatea internațională”, a transmis oficiala.



