Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministrul Finanțelor, despre veniturile la buget: Am depăşit încasările anului trecut

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 5 mai 2020 Etichete: , ,

Încasările la bugetul de stat în luna aprilie au fost mai ridicate decât în perioada similară a anului trecut, a anunțat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Explicația oficialului guvernamental pentru această situație aparent paradoxală, în condițiile în care unele activități economice au fost suspendate, este pusă pe creșterea deficitului bugetar și a plăților făcute de executiv pentru companii.

„Pe partea de venituri: în martie au fost venituri mai mici cu aproape 10 miliarde de lei, dar acele venituri sunt măsuri pe care le-a luat acest Guvern: am injectat mai mulţi bani prin rambursare de TVA, amânări de plată, de impozite, etc. Acele măsuri au dat rezultate, acele măsuri plus măsurile fiscale luate – bonificaţiile pentru plata impozitului pe profit pentru întreprinderi – şi am depăşit încasările anului trecut în aprilie 2020, deci am încasat mai mult decât anul trecut. Bineînţeles, este un lucru bun, dar asta nu înseamnă că situaţia este roză, că situaţia este perfectă: încasăm mai bine, avem rezultate, dar în acelaşi timp au crescut cheltuielile. Cheltuielile au crescut foarte mult, cheltuielile pentru sănătate au crescut, deficitul pentru anul acesta creşte cu 3 puncte procentuale. De aceea încasările sunt mai bune ca anul trecut, avem rezultate, dar ele trebuie să fie mult mai bune, ca să nu avem problemele pe viitor”, a afirmat Florin Cîţu, citat de Agerpres.

Ministrul Finanţelor a adăugat că declaraţiile de plată transmise de companii indică faptul că veniturile la buget vor fi colectate şi în lunile următoare.

„Aceste informaţii arată clar că informatizarea ANAF, faptul că am luat acele măsuri cu rambursarea TVA, cu plata concediilor medicale, măsurile de bonificaţie pentru companiile care plătesc impozitul pe profit, au dat rezultate. Dar pentru ca tot anul să fie mai bun, trebuie să avem rezultate şi mai bune. Dar deocamdată aprilie arată ok. Şi perspectivele pentru lunile următoare arată bine, pentru că ce au declarat companiile că au de plată este mai mare decât ne aşteptam, este clar că şi în lunile următoare vom colecta. Repet, este o informaţie care trebuie văzută din mai multe puncte de vedere – da, încasăm şi reuşim să încasăm mai bine decât ne aşteptam, dar nu ajunge: cheltuielile pe care le avem la buget, în special pentru sănătate, sunt mult mai mari decât avem în acest moment în cont. Despre execuţia bugetară vom mai vorbi, dar era important să vedem impactul măsurilor luate în aprilie, era important să vedem cum arată economia, să vedem cum răspund agenţii economici la aceste măsuri, cum răspund pieţele financiare la ce facem noi, şi deocamdată vedem că, deşi este o criză internaţională, deşi sunt probleme peste tot în lume, am reuşit să plătim toate cheltuielile la timp, am reuşit să finanţăm şi cheltuieli mai mari, la costuri mai mici. Lucrurile arată ok, dar încă nu am trecut peste hop,” a mai spus Florin Cîțu.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *