Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministrul Familiei spune ce nereguli sunt la casa familială din Giurgiu, unde două adolescente au fost bruscate de un polițist: Minorii trăiesc în tensiune, mâncarea lasă de dorit

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 6 octombrie 2023 Etichete: , , , ,

Natalia Intotero, ministrul Familiei, a făcut o vizită neanunțată la casa familială din Giurgiu, unde două minore ar fi fost bruscate fizic și verbal de un polițist. Oficialul de la Ministerul Familiei spune, însă, că neregulile la acest centru social sunt mai multe: minorii nu ar beneficia de ajutorul psihologilor, iar mâncarea lasă de dorit.

„Ajunsă la fața locului am constatat că acești minori trăiesc într-o situație de tensiune, că nu beneficiază de suficient ajutor din partea psihologilor și că mâncarea lasă de dorit.

În consecință, voi solicita Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) ca începând de mâine să demareze un nou control la toate instituțiile din subordine”, a transmis ministrul Familiei, Natalia Intotero.

Citește și:  Cum vrea statul să modifice legea pentru cei care înființează azile /Psiholog: Dreptul la viață trebuie să fie garantat

Chiar dacă în această vară au fost controale la toate centrele sociale din țară, în urma dezvăluirilor de la căminele de bătrâni din Ilfov, până la acest moment, legislația privind protecția copiilor și a vârstnicilor instituționalizați nu a fost schimbată.

Ministrul Familiei a făcut apel la magistrați să se ocupe rapid de dosarele pe care le au pe rol cu privire la abuzuri asupra minorilor și a vârstnicilor. În ceea ce-l privește pe polițistul din Giurgiu, anchetat după ce agresat fizic și verbal două minore instituționalizate, conducerea IPJ Giurgiu nu a oferit foarte multe detalii publice. Polițistul cercetat penal și disciplinar pentru comportamentul său are 30 de ani și lucrează și are o experiență de patru ani în cadrul IPJ Giurgiu.

Citește și:  Polițist din Giurgiu, anchetat după ce ar fi agresat fizic şi verbal două adolescente: „Fir-aţi ale dracu`de nesimţite, te omor”

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii