Saturday, April 20, 2024
Jurnalism corect


Ministrul Energiei: La un moment dat o să punem poprire pe conturile Primăriei Capitalei

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 18 februarie 2020 Etichete: ,

Ministrul interimar al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat luni seara că, la un moment dat, ELCEN va pune proprire pe conturile Primăriei Municipiului București pentru datoriile restante ale Termoenergetica. Popescu susține că Termoenergetica are o datorie de aproape 300 de milioane de lei la ELCEN.

„Termoenergetica are o datorie restantă de 100 de milioane de lei pe luna decembrie şi 180 de milioane de lei pe luna ianuarie. Am zis că la un moment dat o să poprim conturile Primăriei. Am somat Primăria Capitalei, suntem încă în prenotificare, nu am notificat ANAF. Poate până la finalizarea termenului de notificare se plăteşte. Până acum am luat 70 de milioane de lei din factura scadentă pe decembrie”, a spus, luni seara, Virgil Popescu, la Realitatea Plus.

Ministrul propus în Guvernul Orban II a menționat faptul că Termoenergetica plătește pe gigacalorie un preț mult mai mic față de prețul pe care îl plătește consumatorul.

„495 de lei, preţul pe gigacalorie, este de două ori mai mare decât preţul de achiziţie, care este de 196 de lei(…)Tarifele de transport şi distribuţie şi pierderile nu au cum să acopere diferenţa”, a adăugat el.

Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW