Monday, June 14, 2021
Jurnalism corect


Ministrul Energiei, despre pana uriașă de energie electrică: România a fost victima, nu cauza ei / Cei afectați vor fi despăgubiți

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 9 ianuarie 2021

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat sâmbătă că avaria majoră de energie electrică care a afectat locuitorii din nord-vestul țării nu are drept cauze defecțiuni ale rețelelor din România. 

Totodată, oficialul a declarat că cetățenii afectați vor fi despăgubiți.

„România a fost victima penei de curent ce a afectat aproape toate statele europene, nu cauza ei. Românii trebuie să știe că în cazul unui incident european, cum este cazul în momentul de față, dacă nu se va reuși să se stabilească cine este vinovat, atunci va exista la nivelul Comisiei Europene un fond prin care vor fi despăgubiți cei afectați. Dacă se va găsi vinovatul acestui incident, el va suporta despăgubirile. Despăgubirile se vor face prin instituțiile naționale din fiecare țară, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului din România este deja în legătură cu autoritățile europene de protecție a consumatorului. În momentul de față, sistemul românesc de transport de energie electrică funcționează în parametri normali”, a afirmat Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.

Mai multe județe din nord-vestul țării au rămas, vineri, fără curent electric, după ce rețeaua de transport al energiei a suferit o avarie de sistem. Rețeaua este interconectată cu cea din Europa prin Ungaria. Potrivit Alba24, județele afectate sunt Alba, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj și Sibiu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW