Stirile zilei

Ministrul Energiei: Am depăşit cu bine provocările energetice din zilele de Paşte

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că sistemul energetic național a trecut cu bine de cele mai dificile zile – prima și a doua zi de Paște.

El a subliniat că echilibrul dintre producție și consum, precum și tensiunile din rețea au fost gestionate impecabil, deși au existat momente de stres, în special în zonele București, Craiova și Slatina, unde s-au înregistrat supratensiuni.

„Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic naţional în această perioadă – prima şi a doua zi de Paşte. Pe scurt, totul a fost gestionat impecabil atât din punct de vedere al echilibrului – producţie vs. consum, cât şi al tensiunilor din reţele electrice de transport şi distribuţie”, a transmis Burduja.

Potrivit lui Burduja, o parte dintre măsuri au fost luate încă de miercuri, când au fost efectuate teste de capabilitate la mai multe entităţi care deţin centrale electrice fotovoltaice/instalaţii de stocare pentru a absorbi cât mai multă energie reactivă din sistem, pentru controlul tensiunilor, apoi prin oprirea rând pe rând a termocentralelor.

„Astăzi, în orele cele mai critice (13-15) consumul s-a menţinut în jurul valorii de 2700 MW. Faţă de ieri, astăzi am avut export de energie, este vorba de câteva sute de MW, dar care au contat foarte mult în echilibrarea SEN. Comparativ cu ziua de ieri, producţia de energie electrică fotovoltaică în centrale a fost mai mare cu aproximativ 200 – 300 MW, respectiv o producţie la prosumatori, de asemenea, mai mare cu aproximativ 250 – 300 MW. În intervalul 13:00 – 13:15, instalaţiile de stocare au jucat un rol foarte important şi au absorbit 133 MW, un nivel record până acum. Strategia noastră de a pune stocarea pe primul loc în ordinea de priorităţi a investiţiilor începe să dea rezultate. Am început anul 2024 cu 15 MW instalaţi în stocare şi azi avem 235 MW, cu o capacitate de stocare de energie de 400MWh. Şi accelerăm la turaţie maximă cu toate celelalte proiecte de stocare aflate în desfăşurare”, a mai transmis Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis că datorită planurilor bine puse la punct și eforturilor coordonate ale tuturor actorilor implicați, sistemul energetic național a funcționat fără probleme în perioada Paștelui, evitând orice risc de blackout. El a subliniat că echilibrul producție-consum a fost menținut constant și a lăudat mobilizarea profesioniștilor din domeniu.

În concluzie, Burduja a afirmat că România are un sistem energetic echilibrat, dar care necesită investiții continue, menționând că, până în 2028, proiectele din PNRR și Fondul pentru Modernizare vor consolida capacitatea și reziliența energetică a țării.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Articole Recomandate

Back to top button