Sunday, October 25, 2020
Jurnalism corect


Ministrul Educației: Salariile profesorilor se plătesc în continuare / În orice situație vom încheia anul școlar

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 7 aprilie 2020 Etichete: , , , , , ,

Ministrul Educației, Monica Anisie, dă asigurări că pe perioada pandemiei salariile cadrelor didactice vor fi plătite în continuare și că ministerul va găsi soluții pentru elevii care rămân în urmă cu materia din cauza faptului că nu pot participa la cursurile online

Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Educației a afirmat că „în această perioadă de pandemie salariile profesorilor se plătesc în continuare”.

Anisie a mai afirmat că în oricare situație anul școlar 2019-2020 va fi încheiat.

„În orice situaţie, chiar şi în scenariile cele mai sumbre, în orice situaţie noi vom încheia anul şcolar 2019-2020”, spune ministrul Educației.

Monica Anisie a mai precizat că elevii care nu au deja cele două note necesare încheierii mediilor pentru semestrul al doilea vor primi aceste note după reluarea cursurilor.

Întrebată ce este de făcut în cazul în care vor exista decalaje între cunoştinţele acumulate de elevi în perioada în care se fac cursuri de acasă, Monica Anisie a spus că Ministerul Educaţiei va avea în vedere pentru anul şcolar următor „un set de recomandări pentru profesori în aşa fel încât să fie o perioadă de recapitulare pentru ceea ce nu s-a studiat în această perioadă”.

De asemena, ministrul Educației a mai spus că examenul de admitere la facultate va fi organizat după cel de bacalaureat, iar examenele de licenţă, după încheierea anului universitar.

În ceea ce îi privește pe elevii care vor să studieze în străinătate, Monica Anisie a spus că a discutat cu omologii săi europeni.

Vom găsi soluţiile împreună în aşa fel încât accesul la educaţie la universităţi din străinătate să fie şi pentru absolvenţii de clasa a XII-a din România”, a spus Monica Anisie.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW