Stirile zilei

Ministrul Educaţiei, despre protestele studenţilor privind modificarea sistemului de burse: Le transmit că dacă aş fi în locul lor, şi eu aş protesta

Ministrul Educației, Daniel David, a comentat joi nemulțumirile exprimate de studenți cu privire la modificările aduse sistemului de burse. Oficialul afirmă că le înțelege poziția și ar reacționa la fel în locul lor. În același timp, el consideră că, din postura sa, un student rațional ar acționa asemenea lui.

„Dacă aş fi în locul lor, şi eu aş protesta. După cum sunt convins că un student raţional şi decent, dacă ar fi locul meu, ar face ce fac eu”, a transmis ministrul.

Referindu-se la evoluția fondurilor pentru burse, Daniel David a precizat că 2022 a fost un an cu bugete modeste pentru sprijinul financiar acordat elevilor și studenților. În schimb, anul 2023 a adus reglementări noi, odată cu adoptarea legilor educației, iar în 2024 efectele acestor reglementări s-au resimțit pe parcursul întregului an.

„În 2024, deja efectele legii sunt vizibile pe tot parcursul anului. Şi în 2025. Ce observăm? Creşteri foarte mari între 2022 şi 2023 şi creşteri spectaculoase între 2023 şi 2024. România a devenit una dintre ţările care oferă cel mai puternic sistem de burse în sistemul public. Atât în zona preuniversitară, cât şi în zona universitară. (..) Întotdeauna când se întâmplă astfel de creşteri spectaculoase, eşti foarte atent la sustenabilitate. Şi în condiţii normale, nu în criză economico-financiară, este greu pentru ţară să acopere un buget atât de mare de burse. Eu mă bucur că încercăm să-l acoperim, dar trebuie să recunoaştem, în acelaşi timp, că este o presiune pe buget”, a explicat David.

Ministrul a menționat că, în contextul unei crize economice, menținerea unor niveluri ridicate ale burselor devine o sarcină dificilă. El a confirmat că se are în vedere o reformulare a sistemului actual pentru a-l face mai sustenabil.

„Ceea ce vom propune, ce am în minte, ca să redimensionăm sistemul de burse într-o manieră acceptabilă, fiindcă, vă daţi seama, nici unui ministru nu-i place să vină, să reducă, mai ales burse pentru copii şi pentru studenţi, burse pe care alţi miniştri le-au dat. Nu eşti într-o situaţie foarte plăcută. În zona studenţilor, dacă noi ne raportăm nu la salariul minim brut, ci la salariul minim net, vom avea o scădere a fondului de burse, aşa cum au spus şi studenţii. Şi vedeţi că protestează cu toate acestea în propunerea pe care am făcut-o, reducerea fondului de burse. Sigur că nu este sub anul 2024. N-ai cum să intri în competiţie cu anul 2024. Dar este cu 10% mai mare decât ce-am avut în anul 2023. Adică anul în care apare legea educaţiei şi prindem anumite norme. Deci s-a redus faţă de 2024, dar este cu 10% mai mare decât 2023”, a adăugat ministrul Educației.

În ceea ce privește învățământul preuniversitar, Daniel David a explicat că și aici se vor păstra aceleași principii de reformă. Deși fondul burselor ar putea fi diminuat în comparație cu 2024, el ar urma să rămână mult peste nivelul din anii anteriori.

„Totuşi, menţinem o creştere de aproape 3 ori faţă de 2023. De 3 ori”, a spus oficialul, subliniind că bursele sociale rămân o prioritate, având un rol cheie în combaterea abandonului școlar. „Dacă vreau să apăr ceva, sunt bursele sociale. (..) Probabil că în zona meritului vom defini meritul astfel. Era definit până la 30%, dar de multe ori depăşeai 30% dintr-o clasă, că dacă erau mai mulţi cu 9-10, ajungeai şi la un procent mult mai mare din clasă care reuşea să obţină bursă de merit. Propunerea pe care lucrăm acum este 15% dintr-o clasă, nota minimă şi 15% înseamnă 15%. Adică dacă sunt mai mulţi cu nota nouă, vom avea criterii secundare de diferenţie”, a precizat Daniel David.

În final, ministrul a reiterat ideea că reforma nu este o alegere ușoară, dar este necesară, chiar dacă presupune măsuri nepopulare. Mesajul său a fost adresat și cadrelor didactice și sindicatelor:

„Şi eu aş fi nemulţumit să trebuiască să mi se schimbe numărul de ore din normă. După ce m-am obişnuit cu o anumită practică, cu o anumită cutumă la şcoală, în viaţă, nu-i confortabil să vii şi să faci o schimbare de genul acesta. Dar sunt convins că orice lider de sindicat, dacă ar fi locul meu, şi responsabil pentru sistem, trebuie să facă la fel. Asta este situaţia. Nu facem ce ne place, facem ce trebuie să facem”, a încheiat Daniel David.

Articole Recomandate

Back to top button