Saturday, June 25, 2022
Jurnalism corect


Ministrul Educaţiei a semnat ordinul referitor la programa pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat a fost semnat: Examenele se vor susţine pe baza materiei predate în semestrul întâi

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 14 aprilie 2020 Etichete: , , , , ,

Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat ordinul referitor la programa pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat prin care elevii care susțin aceste examene vor trebui să învețe doar materia predată în primul semestru al anului școlar.

“În scenariul în care vom reveni la cursuri în momentul în care situaţia de urgenţă încetează, am putea susţine examenele în luna iulie. În cazul în care se prelungeşte starea de urgenţă, atunci vom lua o altă măsură în aşa fel încât elevii şi studenţii să îşi poată încheia anul şcolar cu bine”, a declarat Anisie la Antena 3.

Monica Anisie spune că programa evaluării naţionale şi a examenului de bacalaureat prevede materia studiată doar în primul semestru.

“Programele pentru evaluare naţională şi examenul de bacalaureat prevăd materia studiată până la momentul începutul semestrului al doilea. Aşa cum am precizat în măsurile pe care le-am luat în cadrul Ministerului Educaţiei, prin consultare cu partenerii noştri educaţionali, conţinuturile pentru examenele naţionale vor fi acelea studiate până la începutul semestrului al doilea. Iar în cazul în care vom reveni la cursuri cât mai repede, tezele pe care elevii trebuie să le susţină vor conţine numai subiecte din materia studiată până pe 11 martie, atunci când au fost închise şcolile”, a adăugat ministrul.

Monica Anisie a exclus din nou posibilitatea îngheţării anului şcolar.

“În momentul în care Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă ne spune că putem reveni în siguranţă şi că nu este pusă în pericol sănătatea copiilor şi a cadrelor didactice, atunci vom spune care este cel mai potrivit lucru pe care trebuie să îl adoptăm”, a conchis Anisie.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW