Wednesday, May 19, 2021
Jurnalism corect


Ministrul Economiei: Producția internă de măști de protecție a ajuns la 700.000 de bucăți pe zi

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 25 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a afirmat că este convins că după data de 15 mai, atunci când se va ieși din starea de urgență, vor fi suficiente măști pe piața din România, anunțând că deja producția internă a atins numărul de 700.000 de bucăți.

„Deja se produc 350.000 de măşti într-o companie privată, alte 350.000 la Romarm, deci deja suntem la 700.000 pe zi. Astăzi am avut bucuria să aud că se mai produc 200.000 de măşti într-o altă companie privată. La prima companie privată din Maramureş se mai instalează în zilele imediat următoare două linii de producţie, la Romarm în zilele imediat următoare încă o linie de producţie, deci deja avem peste un milion de măşti”, a spus Virgil Popescu, într-o intervenție la Digi24.

Popescu a dat asigurări că până pe 15 mai vor exista suficiente stocuri de măști în țară.

„Sunt convins că, atât din producţia internă, cât şi, dacă va fi nevoie din import, şi cred că în prima perioadă va fi nevoie şi din import, vor fi măşti suficiente pe piaţa din România: în farmacii, în lanţuri de magazine. Ați văzut că şi în online sunt în continuu, nu am mai văzut penurie de măşti în ultima perioadă. Eu am spus că preţul ar trebuit să fie undeva în jurul cifrei de doi lei fără TVA şi acolo sunt convins că va fi. Ceea ce trebuie să facă mediul privat şi economia va trebui să asigure ca oferta de măşti să fie cel puţin la nivelul cererii, dacă nu mai mare, tocmai pentru a nu crea speculaţii pe piaţa la preţ şi ne vom asigura de acest lucru ca să avem o ofertă suficientă pentru toţi cetăţenii României.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, recent, că odată cu relaxarea restricțiilor generate de epidemia de COVID-18, românii vor fi obligați să poarte măști în spațiile închise.

Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW