Wednesday, December 1, 2021
Jurnalism corect


Ministrul de Interne, despre deschiderea bisericilor: Dacă suntem vigilenţi, vom putea să ne gândim şi la nunţi şi botezuri

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 5 mai 2020 Etichete: , , ,

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a adoptat o atitudine ceva mai rezervată în privința reluării activităților religioase în lăcașurile de cult. Oficialul a declarat luni, într-o intervenție televizată, că se are în vedere la nivelul ministerului de resort o analiză „fără patimă”, dar a admis că vor putea fi reluate, în anumite condiții, nunțile și botezurile.

„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile, trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în prima fază. Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşte, acum biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, să vedem ce putem face. (…) Dacă suntem vigilenţi, vom putea să ne gândim şi la nunţi şi botezuri, dar evident fără 500 sau 1000 de persoane”, a declarat Marcel Vela la Antena 3, citat de News.ro.

Marcel Vela, în calitate de ministru de Interne, a încheiat un protocol cu Patriarhia Română un protocol pentru desfășurarea distribuirea de pâine sfințită și lumină de Paști. Înțelegerea a fost criticată aspru în spațiul public, inclusiv de Klaus Iohannis, pe motiv că riscul de transmitere al noului coronavirus ar fi fost foarte ridicat. Imediat, Marcel Vela a fost nevoit să refacă protocolul cu reprezentanții Patriarhiei în termeni ceva mai stricți.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW