Sunday, April 5, 2020
Jurnalism corect


Ministrul de Interne al Republicii Moldova: Ne vom aduce acasă călăul și îl vom judeca/ Dodon: O nouă etapă

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 15 iunie 2019 Etichete: , ,

Ministrul de Interne de la Chișinău, Andrei Năstase, liderul PPDA, a acordat un interviu pentru Deutsche Welle, în care spune că oriunde se vor ascunde criminalii poporului lor, justiția liberă a Moldovei îi va găsi.

„Oriunde s-ar ascunde pe acest Pământ criminalii poporului nostru, justiția liberă a Moldovei îi va găsi. Ne vom aduce acasă călăul și-l vom judeca în fața întregii țări, în fața întregii lumi. Rețineți aceste cuvinte, lăsați timpul să-mi măsoare vorbele!”, a spus Andrei Năstase.

Ministrul susține, referitor la plecarea lui Vlad Plahotniuc din țară, că a fost vineri seară la aeroportul Chișinău.

„Ministrul de Interne a fost aseară la aeroportul Chișinău și a făcut tot ce era posibil pentru a impiedica fuga criminalului care se face vinovat de uzurparea puterii în stat. Vom afla curând dacă este deja plecat sau nu, dar trebuie să mă credeți pe cuvânt că indiferent unde se află cetățeanul Plahotniuc în acest moment, el știe că eu am promis poporului Moldovei că voi face în așa fel încât să răspundă pentru crimele comise împotriva poporului nostru în fața unei justiții libere. Cei care mă cunosc știu bine că sunt un om pentru care cuvântul dat este sfânt. La fel, toți cei care mă cunosc știu bine că nu aș negocia niciodată plecarea lui Plahotniuc, deoarece nu am negociat și nu voi negocia niciodată cu mafioții și criminalii. Nu permit nici un fel de speculație în aceasta zonă. Este o insultă la adresa Guvernului din care fac parte, a tuturor oamenilor pe care-i reprezentăm”, a mai spus Nastase.

Precizarea vine după ce PDM a anunțat că liderul partidului, Vlad Plahotniuc, a plecat din țară pentru câteva zile pentru a își vizita familia.

Referitor la vizita delegației României în Republica Moldova, Andrei Năstase susține ca „Bogdan Aurescu, consilierul pe politică externă al președintelui Klaus Iohannis, a dus la bun sfârșit o misiune diplomatică foarte importantă”.

„Consider că prezența trimisului președintelui României la Chișinău a contribuit decisiv la decizia lui Plahotniuc de a renunța. I s-a explicat foarte simplu că nici un stat al Europei, al lumii civilizate, cu atât mai puțin România, nu are o abordare în care să proiecteze un viitor corect și coerent pentru Moldova cu Plahotniuc la putere. Cu toate acestea, trebuie spus și memorat faptul că deciziile importante cu privire la dezoligarhizarea Moldovei și la garantarea unui parcurs european pentru aceasta au fost luate în interiorul țării, de către forțele politice din țară, nicăieri în altă parte. Faptul că aceste decizii au fost corecte este dovedit de sprijinul internațional pe care poporul nostru l-a primit”, afirmă Năstase.

Legat de informațiile potrivit cărora ar fi fost scoși bani din tara, ministrul susţine ca „ există informații clare că acest răgaz de 7 zile de care Plahontiuc a avut nevoie, a fost folosit și pentru a șterge urmele care pot incrimina cu gravitate regimul criminal pe care l-a condus”.

Totodată, el susține că Plahotniuc are un dosar penal deschis în Rusia și va fi dat în urmărire internațională.

„Despre bani este vorba, despre banii pe care rușii spun că i-a furat din băncile lor”, a spus Năstase.

Igor Dodon; „o nouă etapă”

Între timp, Igor Dodon a postat o fotografie pe Facebook, alături de familie, cu mesajul :

„O nouă etapă pentru Patria noastră Republica Moldova!

Sunt sigur ca vom reuși.
Noi toți împreună.
Aveți grija de cei apropiați.

Totul va fi bine !”.

După demisie, Pavel Filip a transmis un mesaj celor care au făcut parte din cabinetul pe care l a condus:
„𝐴 𝑓𝑖 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑡. 𝐴 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑒𝑠. 𝐴 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠.
Vă mulțumesc, dragi colegi, pentru că am muncit împreună în tot acest timp. Pentru dedicație și nervi, pentru ședințe interminabile, vizite în teritoriu, întâlniri și discuții cu oamenii, pentru implicare în situații de criză, pentru că n-ați avut weekend-uri sau vacanțe, pentru că ați generat proiecte și programe care au schimbat vieți. Am avut parte de toate. Și am învățat multe.
Să nu credeți că ne odihnim 🙂 Muncim în continuare, poate chiar mai mult decât până acum”.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW