Wednesday, September 28, 2022
Jurnalism corect


Ministrul de Interne: 23 de persoane care au semnat şapte procese verbale privind alegerile din Sectorul 1 vor fi audiate

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 1 octombrie 2020 Etichete: , ,

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi, că 23 de persoane care au semnat şapte procese verbale privind alegerile din Sectorul 1 vor fi audiate pentru stabilirea corectitudinii completării lor, transmite Agerpres.

„Primul eveniment a fost înregistrat la MAI în baza unei sesizări la 112. Astfel, MAI a înaintat către Parchetul Sectorului 1 un dosar la care lucrează doi procurori, împreună cu colegi din MAI, şi din cele 473 de procese verbale, şapte sunt analizate, iar 23 de persoane care au semnat respectivele şapte procese verbale, din partea tuturor partidelor, vor fi audiate, având în vedere că aceste procese verbale pot fi analizate în legătură cu corectitudinea completării lor”, a spus Vela, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul MAI.

În legătură cu imaginile publicate de PSD, Vela a precizat că MAI s-a autosesizat, iar în prezent procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări în acest sens, concluziile urmând să fie aduse la cunoştinţa opiniei publice în cel mai scurt timp.

„Confirm că în urma analizelor şi cercetărilor, cei prezenţi în depozitul unde sunt buletinele de voturi sunt preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Sector 1, un membru în Biroul Electoral de Circumscripţie Sector 1, delegat din partea PPUSL – cel care depozitează un sac, preşedintele Secţiei de votare nr. 141 din cadrul Sectorului 1, cel care se vede că ridică un sac, şi trei observatori, candidaţi din partea partidelor politice, care supraveghează procedura, cu aprobarea preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie Sector 1”, a mai spus Vela.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW