Friday, July 1, 2022
Jurnalism corect


Ministrul Cătălin Drulă a anunțat deblocarea licitației pentru finalizarea lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. CNAIR a ajuns la un acord cu Salini

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 31 martie 2021

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, miercuri, deblocarea licitației pentru finalizarea lotului 2 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva, după ce CNAIR a ajuns la un acord cu firma italiană Salini Impregilo. 

Licitația pentru proiectarea și execuția secțiunii E și finalizarea secțiunii D, în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel, a fost lansată în iulie 2019, valoarea estimată fiind de 1,36 – 1,56 miliarde de lei fără TVA.

Termenul de finalizare este 14 luni pentru proiectare și 34 luni pentru execuție, însă firmele participante la licitație primesc puncte în plus dacă propun termene mai reduse.

Epopeea lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva

În anul 2013, în timp ce drumurile se aflau în subordinea lui Dan Șova (PSD), CNADNR (n.r. – actuala CNAIR) a contractat lucrările la Lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj–Deva cu Asocierea Salini Impregilo-Secol Spa pentru suma de 562 milioane de lei fără TVA, finanțarea urmând să fie asigurată în proporție de 85% din fonduri europene. În același an, Agenția de Protecție a Mediului a aprobat un acord de mediu, care impune modificarea proiectului inițial prin realizarea unor tuneluri, în locul unor săpături uriașe care practic ar fi despicat muntele.

Compania de drumuri a solicitat constructorului în 2015 să elaboreze un proiect tehnic de execuție a tunelurilor, dar în 2017 s-a răzgândit, nu a acceptat să mai plătească proiectul, ba chiar a făcut pași prin care să încerce să renunțe cu totul la ideea de tuneluri. În paranteză fie spus, tunelurile reprezentau și singura variantă prin care se puteau accesa fonduri europene pentru proiect, executivul de la Bruxelles nefiind de acord să finanțeze nicio soluție care ar fi mutilat cadrul natural. În primăvara anului 2017, în timp ce în fruntea transporturilor era Răzvan Cuc (PSD), CNAIR a reziliat parțial contractul pentru lotul 2, pe o porțiune de circa 9 km ce cuprinde zona de tuneluri din lotul 2. A fost o decizie extrem de proastă, cum avea să se dovedească 3 ani mai târziu.

Salini Impregilo a câștigat în 2020 procesul privind rezilierea abuzivă a contractului la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, care a obligat statul român să repună în contract constructorul și totodată să plătească despăgubiri de 48 de milioane de euro, plus alte câteva milioane drept cheltuieli de judecată.

CITEȘTE ȘI: România, condamnată să plătească despăgubiri de 50 de milioane de euro, după reziliere contractului la o autostradă / Cum se apără Răzvan Cuc

Sursa foto: forum.peundemerg.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW