Friday, December 2, 2022
Jurnalism corect


Ministrul britanic al Apărării: Conflictul din Ucraina nu aduce nimic decât necinste pentru soldații ruși

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 9 mai 2022

Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării, a acuzat liderii militari ai Federației Ruse de „imoralitate și corupție”, în discursul de Ziua Victoriei, susținut luni, 9 mai, la Muzeul Național al Armatei din Londra, notează The Guardian.

Wallace a făcut o paralelă între pierderile suferite de Armata Federației Ruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în timpul războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.

Am reflectat asupra nivelului ridicat de suferință de pe teritoriul Uniunii Sovietice, dar și asupra modului în care suferința a fost folosită atunci și este folosită și acum – pentru a masca defectele celor care conduc în liniște și confort din spatele zidurilor de la Kremlin”, a declarat Ben Wallace, în cadrul discursului susținut de 9 Mai.

Ministrul britanic al Apărării a menționat că mulți militari ruși și-au pierdut viața „degeaba”, în lipsa unei viziuni coerente a liderilor Armatei.

Frica și obediența dictau comportamentele de atunci (n.r. din Al Doilea Război Mondial), iar astăzi forțele ruse încă păstrează acea amprentă sovietică – amprenta imoralității și corupției”, a adăugat Wallace.

Oficialul britanic a mai precizat că Vladimir Putin încearcă să „intimideze” cetățenii ruși și lumea Occidentală apelând la „militarism”, o politică prin care încearcă să subordoneze societatea pregătirii pentru un război.

Consider că acest conflict în desfășurare și neprovocat din Ucraina nu aduce nimic decât necinste pentru aceiași soldați (n.r. ruși)”, a precizat Ben Wallace.

Sursă foto: Ministry of Defence / Twitter

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW