Monday, June 14, 2021
Jurnalism corect


Ministru USR : Mafia din sistemul de sănătate de stat a câștigat din nou. Momentul zero a fost transparentizarea punctelor de vaccinare

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 14 aprilie 2021 Etichete: ,

Ministrul Economiei susține că, odată cu demiterea lui Vlad Voiculescu, „mafia din sistemul de sănătate de stat a câștigat din nou”. Claudiu Năsui susţine că fostul ministru al Sănătăţii a fost supus unui linşaj mediatic, momentul zero fiind, transparentizarea punctelor de vaccinare.

Năsui: Momentul zero a fost transparentizarea punctelor de vaccinare

„Azi mafia din sistemul de sănătate de stat a câștigat din nou.

Demiterea unui ministru nu pare mare lucru, dacă ne uităm la ultimii 31 de ani. Pleacă unul, vine altul, iar sistemul acesta de cumetrii, și numesc aici, din păcate, statul român, merge „tot înainte, că înainte era mai bine”, lejer, spre pensia specială.

Din banul muncit de dumneavoastră trăiesc acești paraziți. Acești hibrizi între hidră și căpușă, pe care îi știm cu toții. Ne-am obișnuit să le zicem generic „mafie”.

Iată că mafia din sănătate a câștigat și azi. A câștigat pe linie toate luptele, nu ne mirăm. Presiunea infernală la care a fost supus Vlad Voiculescu a fost făcută de acest sistem, care, vă zic din proprie experiență, se urcă pe cadavre să rămână mufat la banii din taxele și impozitele plătite de fiecare om care lucrează în România. Bani ai nimănui, bani dați sub semnături din acest sistem grotesc.

Înainte să îl judecăm pe Vlad pentru „lipsa de comunicare”, haideți să vedem ce a declanșat linșajul mediatic, și aici nu acuz media, ci pe cei din afara lor, care găsesc în televizor o tribună de la care își promovează interesele. Momentul zero a fost transparentizarea punctelor de vaccinare. Acelea la care aveau acces doar conectații și familiile lor. Justiția a zis deja că inițiații au sărit peste rând. Bătându-și joc de toți românii. De oamenii care au înțeles perfect că trebuie să se vaccineze, vor să se vaccineze și nu au unde.

Acela a fost momentul cheie care a dus în cele din urmă la acest deznodământ. Au mai fost și alte motive care au dus la demiterea lui Vlad, de exemplu concursurile pe bune pentru CNAS (o instituție a statului român mai bogată decât majoritatea ministerelor).

Doamnelor și domnilor, votanți ai coaliției sau nu, este de neînchipuit cât de greu e să faci reformă în acest stat. Vlad a încercat și, din păcate, s-a văzut în scurtă vreme înlăturat.

În final cei care vor suferi sunt tot românii care plătesc 10% din orice leu muncit pentru sănătate (iar asta pe lângă alte taxe care ajung tot în sistemul de sănătate de stat) și vor primi fix „serviciile” pe care le tot primesc de 30 de ani”, a scris Claudiu Năsui pe Facebook.

Coaliţia, sub semnul întrebării

Relaţiile dintre partidele din coaliţia de guvernare sunt tensionate după ce premierul l-a demis pe ministrul Sănătăţii, numit la propunerea USR-PLUS. PNL a anunţat că schimbarea criteriilor de carantinare fără consultare a fost „picătura care a umplut paharul” şi a dus la această decizie a premierului. Mai mulţi lideri ai USR au pus condiţia retragerii lui Florin Cîţu pentru ca formaţiunea să rămână la guvernare.

Ministerul Sănătăţii ar fi urmat să fie preluat, ca interimar, de vicepremierul Dan Barna, liderul USR, însă, potrivit informaţiilor Main News, acesta a refuzat.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW