Tuesday, December 7, 2021
Jurnalism corect


Ministrul de Finanțe anunță data la care va fi finalizată procedura de achiziţie a materialelor de prevenire a coronavirusului

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 20 februarie 2020 Etichete: , , , ,

Ministrul de Finațe, Florin Cîţu, a anunțat, joi, că procedurile de achiziţie a echipamentelor, materialelor, substanţelor de prevenire a infectării cu coronavirus vor fi finalizate în prima săptămână din luna martie.

În cadrul ședinței de Guvern de luni, premierul Ludovic Orban a întrebat care este stadiul procedurilor derulate la Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate privind achiziţia acestor echipamente, subliniind că nu acceptă „nicio tergiversare faţă de termenele legale”.

 „Calendarul, aşa cum arată acum, ar trebui ca toată procedura să fie încheiată în prima săptămână din luna martie. Nu există niciun motiv să credem că nu va fi încheiată atunci. (…) Termenul limită este începutul lunii martie pentru a încheia toată procedura, achiziţionarea”, a informat Cîţu, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Până în acest moment nu a fost confirmat niciun caz de coronavirus pe teritoriul României. Doi români care se aflau pe o navă de croazieră pe teritoriul maritim al Japoniei au fost infectați cu virusul ucigaș.

sursa foto: hk01.com

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW