Stirile zilei

Miniștrii de finanțe ai statelor membre ale UE au acceptat exceptarea a 15 țări de la regula deficitului

Miniștrii de finanțe ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au acceptat exceptarea a 15 țări de la regula deficitului bugetar. Astfel, ele vor putea să-și majoreze investițiile în apărare, relatează Euronews.

„În acest moment critic, investițiile în capacitățile noastre de apărare trebuie să rămână prioritatea noastră principală. Activarea de astăzi a clauzei derogatorii naționale va permite statelor membre să își majoreze cheltuielile pentru apărare, menținând în același timp finanțele publice sustenabile.”, a declarat Stephanie Lose, ministra pentru afaceri economice din Danemarca, care conduce reuniunile Consiliului de Afaceri Economice și Financiare pe durata președinției țării sale a Consiliului UE.

Statele membre vizate de decizia instituției europene sunt Belgia, Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia și Slovenia.

Germania a solicitat, de asemenea, să beneficieze de reguli fiscale mai permisive pentru apărare, însă Consiliul UE nu este încă în măsură să ia o decizie, deoarece Berlinul, al cărui nou guvern și-a preluat mandatul în mai, nu și-a prezentat planul fiscal-structural pe termen mediu care să prezinte investițiile publice prioritare și reformele pentru următorii ani. Se așteaptă ca executivul german să facă acest lucru înainte de sfârșitul lunii, solicitarea lor de activare a clauzei derogatorii naționale urmând să fie votată probabil în septembrie.

Măsura permite acestor state membre să majoreze cheltuielile pentru apărare cu 1,5% din produsul intern brut (PIB) anual, timp de patru ani, fără consecințe, chiar dacă acest lucru duce deficitul lor total peste limita de 3% din PIB prevăzută în Pactul pentru Stabilitate și Creștere.

Aceasta face parte din planul UE „Pregătire 2030”, în valoare de 800 de miliarde de euro, care vizează creșterea cheltuielilor pentru apărare în următorii patru ani, Comisia Europeană estimând anterior că ar putea fi investite până la 650 de miliarde de euro în acest sector.

Articole Recomandate

Back to top button