Tuesday, November 30, 2021
Jurnalism corect


Ministerul Sănătății începe campania anuală de vaccinare antigripală gratuită

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 7 octombrie 2021

Ministerul Sănătății a anunțat joi, 7 octombrie, că, începând cu săptămâna viitoare, va demara campania anuală de vaccinare antigripală gratuită. Instituția estimează că va fi nevoie de aproximativ 2 milioane de doze de vaccin gripal pentru imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

În cadrul campaniei, vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical și gravide, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Vaccinarea antigripală se va efectua la cabinetele medicilor de familie și în unitățile sanitare cu paturi.

Conform medicilor, o persoană care s-a vaccinat anti-COVID și face parte din categoriile la risc, poate primi și vaccinul gripal”, a precizat instituția.

Medicii recomandă respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii.

Contractul pentru livrarea a 300.000 de doze, semnat

Ministerul Sănătății a precizat și că a semnat contractul pentru livrarea a 300.000 de doze de vaccin gripal, urmând ca în perioada următoare să fie livrate alte 1.000.000 de doze pentru continuarea imunizărilor.

Deși procedura anuală în baza acordului cadru încheiat în 2019 pentru achiziția vaccinului gripal a fost finalizată în luna martie a acestui an, eu când am ajuns în minister nu era semnat niciun contract. Am cerut să se realizeze toate demersurile legale pentru semnarea contractelor și începerea în regim de urgență a campaniei de vaccinare antigripală gratuită”, a spus Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, citat în comunicatul MS.

Astfel, după ce vor fi livrate, dozele de vaccin vor fi repartizate către direcțiile de sănătate publică. Ulterior, DSP-urile vor trimite dozele de vaccin cabinetelor medicilor de familie și unităților sanitare pentru începerea imunizărilor.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW