Stirile zilei

Ministerul Sănătății dezminte că ar fi refuzat ajutorul Chinei pentru combaterea COVID-19

Ministerul Sănătății a dezmințit joi informațiile apărute în presă cu privire la faptul că ar fi refuzat un ajutor din partea Chinei pentru combaterea epidemiei de COVID-19.

Potrivit unui comunicat al ministerului, în data de 13 martie, la invitația Ambasadei Chinei din România, reprezentanții mai multor instituții din România au participat la o videoconferință alături de reprezentanții altor state din Europa, în care partea chineză a prezentat experiența în prevenirea și controlul pandemiei cu noul coronavirus.

Invitația nu a fost adresată miniștrilor Sănătății, ci reprezentanților ministerelor sănătății, iar din partea României au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balș și reprezentantul Departamentului pentru Situații de Urgență.

Ce s-a discutat în cadrul videoconferinței

Discuția a vizat aspecte tehnice și a urmărit schimbul de experiență în tratarea COVID-19.

„În cadrul videoconferinței au fost prezentate mai multe aspecte tehnice privind experiența părții chineze în prevenția și tratarea pacienților infectați. Mai exact au fost prezentate protocoale de investigație epidemiologică, recomandări de dezinfecție, ghiduri pentru aeroporturi și companii aeriene, managementul contacților apropiați, protocoale de protecție a grupurilor specifice, protocoale de diagnostic de laborator, ghiduri de tratament, rolul și intervenția diferitelor autorități, atât cele de sănătate, cât și cele locale”, se mai precizează în comunicat.

Dezmințirea vine la doar o zi după ce ministrul de Interne, Marcel Vela, a solicitat închiderea unui site pentru publicarea de știri false. Rămâne de văzut dacă și în acest caz vor fi impuse sancțiuni.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articole Recomandate

Back to top button