Tuesday, August 9, 2022
Jurnalism corect


Ministerul Sănătății ar putea păstra controlul asupra managementului spitalelor și după încetarea stării de urgență

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 30 aprilie 2020 Etichete: , , ,

​Nelu Tătaru a afirmat, joi, în timpul unei vizite la Botoșani, că ministerul Sănătăţii ar putea să păstreze controlul asupra managementului spitalelor din România şi după încetarea stării de urgenţă.

„Intenţia mea este să păstrez acest control”, a afirmat Tătaru, citat de Agerpres

Ordonanţa de Urgenţă 40, adoptată la începutul lunii aprilie de către Guvernul Orban, prevede că, pe perioada stării de urgenţă, Ministerul Sănătăţii coordonează organizarea şi funcţionarea tuturor unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada situaţiei de urgenţă instituite în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Sănătăţii coordonează organizarea şi funcţionarea tuturor unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi exercită inclusiv atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi”, se precizează în textul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 40/2020.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW