Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministerul Sănătății a stabilit noile reguli prin care pacienții Covid-19 vindecați pot dona plasmă

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 10 august 2020 Etichete: , ,

Ministerul Sănătăţii a stabilit noile condiţii prin care persoanele care au avut coronavirus și s-au vindecat pot dona sânge total/plasmă.

 “Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a aprobat Ordinul privind modificarea Anexei la Ordinul nr. 654/2020 privind aprobarea Metodologiei pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Sănătăţii.

Conform noilor reguli, donatorii trebuie să dovedească că au avut Covid-19 şi că nu mai prezintă risc de transmitere a bolii.

Noile prevederi elimină cerinţa ca pacienții care au avut Covid-19 să fi fost internaţi. Totodată, donatorii nu mai trebuie să prezinte două teste Real Time PCR negative.

De asemenea, a fost eliminat criteriul de eligibilitate care solicita ca donatorul să prezinte două teste RT-PCT negative.

Astfel, cerinţele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 vor fi:

– semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană;

-prezentarea documentelor care să ateste istoricul de infectie cu SARS-CoV-2, respectiv încetarea riscului de transmitere a bolii.

-încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei naţionale;

-intervalul între 2 donări de plasmă succesive este de cel puţin 14 zile.

Plasma se va administra doar pacienţilor critici infectaţi, cu vârsta de cel puţin 18 ani, care sunt de acord cu administrarea de plasmă convalescentă COVID-19 prin semnarea consimţământului informat şi care îndeplinesc o serie de criterii specifice.

Florin Hozoc, reprezentantul firmei care a donat aparate de plasmafereză centrelor de transfuzie sanguină din mai multe orașe din țară, spune că modificările anunțate de Ministerul Sănătății, „sunt cosmetice, fiind departe de recomandările din Ghidul european privind colectarea și administrarea plasmei convalescente”, ghid ce a fost publicat la începutul lunii aprilie.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *