Sunday, May 19, 2024
Jurnalism corect


Ministerul Proiectelor Europene, mandatat de Guvern să renegocieze PNRR

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 28 aprilie 2023

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a precizat că are mandat din partea Executivului pentru a trimite la Bruxelles documentul privind renogocierea unor jaloane şi investiţii din PNRR, care va fi trimis Comisiei Europene, până pe 30 aprilie, iar prin măsurile pe care Guvernul doreşte să le renegocieze este şi procentul de 9,4% din PIB pentru pensii, un procent în care ţara noastră trebuie să se încadreze până în anul 2070.

„Draftul informal pentru modificarea PNRR va fi trimis, până pe data de 30 aprilie, Comisiei Europene. Este mandatul pe care l-am primit din partea Guvernului României. Avem această scădere a grantului cu 2,1 miliarde de euro, dar aceasta este ca urmare a creşterii economice pe care am avut-o în 2021 faţă de 2020. Obligaţia noastră ca stat membru este ca să operăm această scădere de grant şi mai avem apoi lista de proiecte de investiţii din capitolul Repower EU, precum şi lista jaloanelor şi ţintelor care se încadrează în circumstanţe obiective şi unul dintre aceste jaloane este şi plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii”, a afirmat Marcel Boloş, vineri la Digi 24.

El a mai spus că este nevoie şi de o negociere a procentului din PIB alocat pensiilor.

„Este indicatorul care, valabil fiind pe 50 de ani, va crea dificultăţi pentru guvern atunci când se va pune problema unor măsuri de majorare a pensiilor pentru că e foarte greu să menţi pe o perioadă de 50 de ani acest plafon, în condiţiile în care numai rata inflaţiei în 2022 a fost de 15%. Ce se întâmplă dacă 50 de ani avem acest plafon şi avem aceste rate ale inflaţiei, e greu de spus”, a mai precizat Boloş.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că va exista o discuţie, în luna mai, despre pensiile speciale cu cei de la Comisia Europeană.

„Legea pensiilor speciale este în momentul de faţă parte din cererea de plată numărul trei, termenul de plată este luna iunie şi avem în perioada 15-19 mai delegaţie la Bruxelles pentru a relua discuţiile cu Comisia Europeană şi a vedea care sunt cerinţele pe care le are Comisia în privinţa legii pensiilor speciale”, a explicat ministrul PNL.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW