Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Ministerul Mediului va reduce din sumele alocate pentru ”bunuri şi servicii” aproape 10 milioane de lei / Alte 3 milioane, tăiate din alte capitole SURSE

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 13 aprilie 2023

Ministerul Mediului va reduce, la solicitarea premierului Nicolae Ciucă, aproape 13 milioane de lei, au transmis, joi, surse oficiale pentru News.ro. Aproape 10 milioane vor fi tăiate din capitolul ”bunuri şi servicii”. Niciuna dintre reduceri nu va afecta investiţiile.

Ca răspuns la solicitarea premierului Nicolae Ciucă, ministrul Tánczos Barna propune reducerea cheltuielilor din capitolul ”bunuri si servicii” cu aproape 10 milioane de lei, respectiv reducerea altor cheltuieli în valoare de 3 milioane de lei, au declarat, joi, pentru News.ro, surse oficiale.

Potrivit acestora, niciuna dintre aceste reduceri nu periclitează investiţiile în derulare din PNRR şi fondurile europene.

Bugetul total alocat pe 2023 Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru cheltuielile aferente proiectelor cu finanţare nerambursabilă, PNRR, rambursări credite externe şi cheltuieli de investiţii reprezintă 76% din bugetul aprobat.

”Cheltuielile cu salariile reprezintă 11% din bugetul aprobat pe anul 2023. Astfel, proiectele cu finanţare nerambursabilă cumulate cu PNRR, investiţiile şi salariile reprezintă 87 % din bugetul aprobat”, au transmis sursele citate.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a anunţat joi că toate ministerele au transmis planurile de reducere a cheltuielilor bugetare şi că la urmatoarea şedintă va fi analizat pachetul de reduceri solicitat premierul Ciucă.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, la începutul săptămânii, că a solicitat fiecărui ordonator de credite să reducă cheltuielile din cauza deficitului bugetar de 1,4 la sută la finalul primului trimestru al acestui an, dar că nu se pune problema de concedieri masive sau reduceri de salarii.

El afirma că le-a cerut miniştrilor ca până miercuri să vină să îi prezinte o situaţie cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile şi că cere instituţiilor să îşi facă datoria şi să ajungă să realizeze o colectare aşa cum este planificată.

Premierul spunea că este responsabilitatea lor faţă de români şi nu pot să vină acum şi să îi înspăimânte că urmează să rămână fără locuri de muncă, fără salarii, pentru că sunt soluţii la îndemâna Guvernului şi a menţionat că a dat sarcină în guvern ca orice opţiune să fie discutată mai puţin cea de salarii şi cea de investiţii.

Sursa foto: Facebook/ Tánczos Barna

Comentarii