Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


Ministerul Mediului: 2023 este cel mai cald an din istorie pentru România

By news.ro , in Stirile zilei , at 2 ianuarie 2024

Ministerul Mediului anunţă că 2023 este cel mai cald an din istorie pentru România cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade fata de normalul perioadei 1981 – 2010. Totodată intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun, maxima zilei fiind de 17 grade Celsius, iar la staţia meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor şase ani.

”2023 este cel mai cald an din istorie pentru România cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade fata de normalul perioadei 1981 – 2010. Totodată intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Potrivit serviciului pentru schimbări climatice Copernicus, şi la nivel european 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar oamenii de ştiinţă avertizează că încălzirea globală, perioadele de secetă severă, vor continua în condiţiile în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creştere”, se arată în comunicatul MInisterului Mediului.

Potrivit ministerului, ”tendinţa actuală a încălzirii globale este rezultatul activităţilor antropice (probabilitate de peste 95%) şi se desfăşoară cu o rată fără precedent”.

”Acest fenomen este strâns legat de efectul de seră proces prin care atmosfera captează o partea a energiei solare, cealaltă parte fiind radiată înapoi în spaţiu. Gazele cu efect de seră, dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4), oxidul de azot (N2O) sunt rezultatul, în special, al arderii combustibililor fosili iar în prezent, depăşesc semnificativ nivelurile preindustriale. Omenirea emite, în prezent, aproximativ 40 de gigatone de CO2 pe an. Pentru a rămâne în limitele Acordului de la Paris de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, cantitatea totală de carbon pe care o mai putem emite este de aproximativ 250 de gigatone. Corelând şi alţi factori care contribuie la încălzire, timpul care ne-a rămas pentru a reduce total emisiile este de aproximativ cinci ani”, se menţionează în comunicat.

Ministerul Mediului mai afirmă că în vederea combaterii încălzirii globale, s-a discutat despre efectele acesteia în cadrul mai multor conferinţe şi s-au adoptat tratate menite să reglementeze acţiunile necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

”Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a afirmat în cadrul summitului ONU din Dubai privind clima, COP28, că, în 2023, condiţiile extreme înregistrate au „lăsat o amprentă de devastare şi disperare”, precizând şi că ritmul schimbărilor climatice a „crescut alarmant”, perioada 2011-2020 fiind cel mai cald deceniu înregistrat vreodată. Temperatura medie la suprafaţa globului a atins cote record în primele 11 luni ale anului, potrivit observatorului european Copernicus: din ianuarie până în noiembrie, mercurul a fost în medie cu 1,46 grade Celsius mai mare decât în perioada 1850-1900. Ca urmare, 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în ceea ce priveşte media anuală. În fiecare lună au fost înregistrate temperaturi record, noiembrie, fiind luna care a încheiat cea mai caldă toamnă boreală, din emisfera nordică, din timpurile moderne”, menţionează comunicatul.

”2023 are acum şase luni şi două anotimpuri care au depăşit recordurile. Această lună noiembrie extraordinară, care include două zile cu temperaturi cu 2 grade peste nivelurile preindustriale, înseamnă că 2023 este cel mai cald an înregistrat vreodată în istorie”, a declarat Samantha Burgess, şef adjunct al Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice (C3S), într-un comunicat de presă. Şi pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade şi abatere termică de 2,3 grade faţă de normalul perioadei 1981 – 2010, 2023 a fost cel mai cald an din istorie.

Cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun. Maxima zilei a fost de 17 grade Celsius, iar la staţia meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor şase ani. O masă de aer tropical a ajuns din sudul continentului în ţara noastră şi, astfel, s-au atins temperaturi foarte ridicate în decembrie.

Ziua de sâmbătă, 21 octombrie, a fost extrem de caldă, cu recorduri la 129 de staţii din ţara noastră, pentru istoria recentă, de când se fac măsurători”, spune ministerul.

Încălzirea continuă înseamnă că fenomenele meteorologice extreme – care s-au agravat deja – vor deveni şi mai frecvente şi mai intense, agravând pagubele şi pierderile de vieţi omeneşti cauzate de secete, inundaţii, uragane şi incendii. Tendinţele acestea ne afectează pe toţi şi nu mai poate nega nimeni că activitatea umană a pus o presiune prea mare asupra naturii, iar măsurile care sunt impuse prin acorduri internaţionale, prin reducerea emisiilor de carbon, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră devin absolut necesare. România sprijină efortul Uniunii Europene (UE) de a combate atât cauzele, cât şi efectele încălzirii globale, conştientă fiind că atingerea ţintelor nu se poate realiza individual, deoarece modalităţile practice prin care putem să reducem emisiile de carbon şi emisiile de gaze cu efect de seră, presupun un efort comun, concertat, statele având obligaţia de a respecta angajamentele pe care părţile şi le-au asumat prin Acordul de la Paris şi prin Pactul Climatic de la Glasgow, adoptat în 2021. Astfel, România susţine determinarea Uniunii Europene de a căuta soluţii eficiente pentru a răspunde nevoilor diverse ale ţărilor vulnerabile care se confruntă cu efectele schimbărilor climatice şi este solidară cu acestea şi şi-a asumat reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, şi atingerea neutralităţii climatice până în 2050” a declarat ministrul mediului, apelor şi pădurilor Mircea Fechet.

”Schimbările climatice” şi ”încălzirea globală” sunt două sintagme care apar tot mai frecvent şi provoacă adesea confuzie fiind folosite incorect. Într-un joc de cuvinte, cele două sintagme ar putea fi asociate, dar ele nu sunt sinonime. Procesele la care se referă, deşi nu pot fi integral separate, descriu aspecte diferite ale modificărilor ce au loc pe Terra.

”Se pare că studiile reflectă faptul că, în comparaţie cu schimbările climatice, sintagma încălzirea globală este mai impresionantă şi emoţionantă pentru publicul larg şi mai uşor de asociat cu modificările la nivel global. Schimbările climatice reprezintă modificările pe termen lung, semnificative statistic, ale climei Pământului, incluzând schimbări de temperatură, precipitaţii, vânt pentru o perioadă de câteva decenii sau mai mult”, arată instituţia. Încălzirea globală se referă strict la un parametru al climei şi anume la creşterea temperaturii medii de la suprafaţa Pământului, într-o perioadă de timp stabilită.

”Acest fenomen a fost observat începând cu perioada industrială (1850-1900), din cauze definite, în principal datorită activităţilor umane, a creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din arderea combustibililor fosili (transport, industrie, electricitate), modificări în gradul de utilizare al terenurilor (defrişări), deşeuri. Cu alte cuvinte, schimbările climatice reprezintă un termen generic pentru o gamă mai largă de fenomene, printre care şi încălzirea globală. Toate aceste modificări au impact asupra ecosistemelor naturale, a sănătăţii comunităţii umane, a resurselor de apă cu consecinţe directe asupra sectoarelor economice”, se precizează în comunicat.

Programul Copernicus este programul de observare a Pământului al Uniunii Europene, program care supraveghează planeta şi mediul înconjurător în beneficiul final al tuturor cetăţenilor europeni. Acesta oferă servicii de informaţii bazate pe observarea Pământului prin satelit şi pe datele in situ (non-spaţiale). Programul este coordonat şi gestionat de Comisia Europeană.

Acesta este implementat în parteneriat cu statele membre, Agenţia Spaţială Europeană (ESA), Organizaţia Europeană pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici (EUMETSAT), Centrul european pentru prognoze meteorologice pe termen mediu (CPMTM), agenţiile UE şi Mercator Océan.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW