Saturday, December 5, 2020
Jurnalism corect


Ministerul Justiției va publica proiectele reparatorii ale Legilor Justiției în septembrie

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 26 august 2020 Etichete: ,

Ministerul Justiției a anunțat că va lansa proiectele reparatorii ale Legilor Justiției în dezbatere publică în luna septembrie și salută declarația lui Klaus Iohannis, care a spus că a solicitat Guvernului să le „repare”, după ce au fost aduse „într-o formă nepotrivită” de majoritatea PSD.

Ministerul Justiției a dat un comunicat de presă în care anunță că vor lansa, în dezbatere publică, proiectele ce au ca scop reparația Legilor Justiției, conform Agerpres.

Ministerul Justiţiei salută declaraţia preşedintelui Iohannis privind Legile Justiţiei! Ministerul Justiţiei va lansa proiectele reparatorii ale Legilor Justiţiei în dezbatere publică în cursul lunii septembrie. Pe lângă Legile Justiţiei, vor fi puse în dezbatere publică şi alte legi importante pentru sistemul judiciar, tot în luna septembrie„, se arată în comunicatul transmis de Minister.

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a solicitat Guvernului să „repare” Legile Justiției, după ce acestea au fost aduse, „într-o formă – parțial, total-nepotrivită” de către majoritatea PSD.

Legile Justiţiei au fost ciuntite de PSD, care a încercat să pună mâna pe Justiţie, să politizeze Justiţia şi să o controleze. Nu le-a ieşit, fiindcă românii au ieşit la referendum şi au spus stop. Dar legile încă nu au fost corectate şi, în acest sens, am avut solicitarea spre Guvern şi am discutat aceste chestiuni inclusiv cu ministrul Justiţiei să se apuce de nişte proiecte prin care se repară Legile Justiţiei, care au fost aduse într-o formă – parţial, total – nepotrivită de către majoritatea pesedistă. Am mari speranţe că în această toamnă deja vom avea proiectele care vin să repare Legile Justiţiei şi care să redea şi demnitate şi posibilitatea judecătorilor, procurorilor ca să facă ordine şi în aceste dosare care sunt restante„, a spus Klaus Iohannis.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW