Friday, May 24, 2024
Jurnalism corect


Ministerul Investiţiilor: A fost atins pragul de 1 milion de carduri sociale emise

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 6 iulie 2022

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că miercuri, 6 iulie, a fost atins pragul de 1 milion de carduri sociale distribuite cetățenilor aflați în situații vulnerabile prin programul „Sprijin pentru România”.

„Această măsură, implementată pentru a veni în sprijinul a peste 2,5 milioane de români, este una de pionierat pentru România din perspectiva numărului de beneficiari. Așa cum instituția noastră și-a asumat de la începutul derulării programului, la 10 iunie a început distribuirea cardurilor către beneficiari, iar la 20 iunie a început alimentarea lor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar”, se arată în comunicatul ministerului de resort.

Totodată, reprezentanții ministerului au transmis că poartă negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a oferi acest sprijin până în 2027, acesta fiind inițial prevăzut până la finalul anului.

MIPE a precizat că distribuirea cardurilor prevede trei etape:

  • producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului);
  • împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română;
  • încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Reprezentanţii ministerului susţin că întârzieri privind emiterea sunt cauzate de criza globală de cipuri.

„Vreau să știți că deși penuria mondială de cipuri, precum și diverse probleme întâmpinate la nivel logistic în procesul de distribuire au creat dificultăți, mobilizarea este exemplară. Emitenții și Poșta lucrează inclusiv în weekend pentru a urgenta procedura, astfel încât cardurile să ajungă la oameni cât mai repede. Cert este că niciun beneficiar nu va rămâne fără sprijin, acest lucru este garantat. Acum este cea mai grea etapă, până se distribuie toate cele 2,5 milioane de carduri, pentru următoarele tranșe totul va fi mult mai cursiv”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

În comunicatul de presă citat, MIPE a răspuns și celor mai frecvente întrebări adresate de către beneficiari.

„Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate”, conform sursei citate.

Mai mult, ministerul de resort a precizat că încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri:

  • Luni – Poșta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă;
  • Marți – Emitenții trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul;
  • Miercuri – Are loc transferul de sume între conturile de trezorerie;
  • Joi și vineri – Se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar.

„Prin urmare, pentru tranșa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile”, se mai arată în comunicatul citat.

Cine beneficiază de voucherele sociale

Beneficiază de voucherele sociale încărcate cu 250 de lei, odată la două luni, până la finalul anului, următoarele categorii de persoane:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Lista cu magazinele unde pot fi utilizate voucherele poate fi consultată aici.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW