Saturday, August 24, 2019
Jurnalism corect


Ministerul Finanțelor Publice legiferează conținutul economic al bacșișului

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at august 14, 2019 Etichete: , , ,

Ministerul Finanțelor Publice va legifera bacșișul în domeniul restaurantelor și barurilor. Acesta va fi evidențiat pe bonurile fiscale, încasat de firme și apoi oferit angajaților. Potrivit unui comunicat de presă, „ nota de plată va conține rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacșișului pe care acesta dorește să îl ofere. Nivelul bacșișului oferit de client poate varia între 0% și 15%”.

„Este o măsură care a fost cerută de industria HoReCa şi nu numai. Aşa cum am obişnuit reprezentanţii patronatelor, eu sunt un partener onest, deschis şi de bună credinţă faţă de propunerile venite din partea celor care activează în economia reală. Obiectivul nu este de a suprataxa ceva, ci doar de a avea un cadru legal simplu şi clar, aşa cum există în numeroase alte ţări. Este, totodată, şi o promisiune îndeplinită, o promisiune pe care nu am făcut-o de ieri, de azi, ci de mult timp. Vom continua să creăm cadrul legal care să ne permită să-i ajutăm pe cei care activează în economia reală”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Proiectul de act normativ cuprinde urmãtoarele reglementãri:

„Ø definirea bacșișului în vederea evidențierii acestor sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitãrii clare a acestora de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct cãtre populație și asigurãrii fiscalizãrii bacșișului potrivit Codului fiscal;
Ø instituirea obligației de evidențiere pe bonul fiscal a bacșișului încasat de la clienți, în cazul serviciilor de restaurant, baruri și alte activitãți de servire a bãuturilor, indiferent de modalitatea de platã a acestuia (card/numerar/substitute de numerar);

Citeste si:  Conducerea Băncii Naționale pentru următorii 5 ani, votată de Parlament. Mugur Isărescu, încă un mandat de guvernator

Ø evidențierea bacșișului pe bonul fiscal nu este obligatorie pentru livrãrile la domiciliu;

Ø se interzice condiționarea, sub orice formã, a livrãrilor de bunuri sau a prestãrilor de servicii de acordarea bacșișului;

Ø se instituie obligația operatorului economic de a înmâna clientului o notã de platã, în prealabil emiterii bonului fiscal. Nota de platã va conține rubrici destinate alegerii de cãtre client, a nivelului bacșișului pe care acesta dorește sã îl ofere. Nivelul bacșișului oferit de client poate varia între 0% și 15%;

Ø se instituie obligația operatorului economic de a distribui sumele provenite din încasarea bacșișului, integral salariaților, potrivit unui regulament intern și de a le înregistra în contabilitate pe seama conturilor de datorii/analitic distinct;

Ø în situația în care plata contravalorii consumației se face prin ordin de platã și se emite facturã, bacșișul se evidențiazã distinct pe aceasta;

Ø se lasã la opțiunea operatorului economic, posibilitatea marcãrii bacșișului pe același bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate sau pe un bon fiscal distinct, în funcție de situația de fapt, respectiv de momentul în care valoarea bacșișului este cunoscutã de cãtre emitentul bonului fiscal;

Ø bacșișul se introduce în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formã de articol, cu denumirea „bacșiș”.”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor.

Citeste si:  Liviu Pop a depus la Senat un proiect de lege pentru impozitarea tuturor pensiilor cu 10%

Pentru salariat, sumele provenite din bacsis sunt calificate ca venituri din alte surse, fiind supuse impunerii prin retinere la sursa la momentul acordarii veniturilor de catre platitorii de venituri. Așadar, veniturile nu se cuprind în baza de calcul a contribuției sociale.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW