Ministerul Energiei: Scădere semnificativă a prețurilor facturilor la gaze și electricitate în luna aprilie
Potrivit reprezentanților Ministerului Energiei, prețurile facturilor pentru gazele naturale au înregistrat o scădere de 25% în luna aprilie, în timp ce prețurile pentru electricitate au înregistrat o scădere de 15% față de prețurile maximale plafonate.
„Am promis facturi mai mici la electricitate şi gaze naturale. Am susţinut întotdeauna că statul trebuie să intervină acolo unde este necesar, când este necesar şi cum este necesar. Nu este nevoie să dăm peste cap un întreg sistem, ci să calculăm, să analizăm şi să aplicăm cu cap. Protejăm facturile românilor în continuare”, a explicat ministrul Sebastian Burduja.
Prima rundă de facturi pentru luna aprilie la gaze și energie electrică a fost emisă. Comparativ cu prețurile maxime stabilite de plafon, prețurile facturate pentru gazele naturale sunt cu până la 25% mai mici. De exemplu, cel mai mare furnizor de gaze naturale practică un tarif de 0,23381 lei/kWh pentru consumatorii casnici, în timp ce prețul maxim plafonat este de 0,310 lei/kWh, conform unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.
În ceea ce privește energia electrică, pentru clienții casnici cu un consum lunar mai mare de 300 kWh, reducerile aplicate de principalii furnizori ajung până la 15% față de prețul maxim de 1,3 lei/kWh.
„Am promis facturi mai mici la electricitate şi gaze naturale. Vă reamintesc că pe 28 martie am declarat public, după şedinţa de Guvern, că românii vor primi facturi mai mici la energie. Am susţinut ferm şi bine fundamentat pe baza analizelor pe care le-am făcut şi pe care le-am promovat prin actualizarea mecanismului de compensare-plafonare (OUG 27/2022). Ceea ce pentru mine a fost certitudine încă de la momentul promovării în Guvern a noului mecanism, se confirmă astăzi prin facturi. Am susţinut întotdeauna: statul trebuie să intervină acolo unde este necesar, când este necesar şi cum este necesar. Nu este nevoie să dăm peste cap un întreg sistem, ci să calculăm, să analizăm şi să aplicăm cu cap. Protejăm facturile românilor în continuare”, a afirmat ministrul Sebastian Burduja, conform sursei citate.
Recent, Eurostat a confirmat că prețurile la energia electrică și gazele naturale plătite de români se situează printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.
foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii