Stirile zilei

Ministerul Educației: Două linii telefonice gratuite pentru consilierea psihologică a elevilor și profesorilor pe tema coronavirusului

Elevii, profesorii, dar și părinții, au la dispoziție două numere de telefon gratuite pe care le pot apela pentru a fi consiliați psihologic pe tema pandemiei de Covid-19, potrivit Ministerului Educației.

Elevii, profesorii, dar și părinții pot suna la numerele de telefon 0771.141.767 și 0771.141.750 la care vor răspunde specialiștii psihologi din cadrul Asociației Proacta EDU. Aceștia vor oferi suport cadrelor didactice pentru comunicarea cu familiile și pentru a identifica situațiile speciale sau de risc în care se pot afla părinții sau elevii. Totodată, aceștia vor beneficia și de consiliere psihologică. În funcție de solicitări, familiile pot primi asistență socială, medicală și juridică.

De asemenea, elevii și profesorii pot scrie specialiștilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com.

„În astfel de momente, trebuie să ne solidarizăm cu toții, chiar dacă este o perioadă grea, cu multe încercări. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să fim uniți și să acționăm pe toate planurile. Trebuie să recunoaștem că izolarea socială și suspendarea cursurilor pot constitui factori de stres. De aceea, am inițiat acest demers împreună cu Asociația Proacta EDU. Prin intermediul acestui proiect, ne-am propus să ajungem la elevii, părinții și la colegii mei, cadre didactice, afectate de suspendarea cursurilor. Este esențial să comunicăm în această perioadă, să ne exprimăm temerile și să încercăm să găsim răspunsuri care să ne ajute. Sănătatea copiilor noștri, din toate punctele de vedere, trebuie să primeze. Iar pentru rezultate școlare bune este esențial să dezvoltăm mai întâi un comportament responsabil, curajos și echilibrat”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Inquam photos/ Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button