Ministerul Educației a publicat ierarhia absolvenţilor pentru admiterea la liceu
Ierarhia la nivel judeţean şi al Municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care participă la admiterea în învăţământul liceal a fost afişată, miercuri, cu mai bine de o oră şi jumătate întârziere faţă de ora anunţată iniţial, iar Ministerul Educaţiei a explicat că au fost necesare verificări suplimentare ale aplicaţiei informatice.
Marţi – când au fost făcute publice rezultatele finale ale Evaluării Naţionale – au fost identificate neconcordanţe în aplicaţia informatică în ceea ce priveşte ordinea de aplicare a criteriilor de departajare stabilită prin Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii la liceu.
„A fost publicată ierarhia la nivel judeţean/al Municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care participă la admiterea în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024. Poate fi consultată prin accesarea linkului: http://admitere.edu.ro/”, anunţă, miercuri, Ministerul Educaţiei.
Instituţia a precizat că cel de-al treilea criteriu de ierarhizare – respectiv nota obţinută la proba de limba şi literatura maternă – se aplică doar candidaţilor care au optat pentru includerea, în calculul mediei de admitere, a notei obţinute la limba şi literatura maternă şi care pot opta şi pentru înscrierea în unităţi de învăţământ cu predare în limba maternă.
„Reiterăm faptul că eroarea de algoritm de la publicarea din 4 iulie a ierarhiei candidaţilor nu a afectat integritatea bazei de date şi că situaţia creată nu afectează procesul de completare a opţiunilor şi repartizarea computerizată a candidaţilor, în cadrul admiterii la liceu. Menţionăm că întârzierea faţă de momentul anunţat astăzi, 5 iulie, pentru publicarea ierarhiei, se datorează verificărilor suplimentare efectuate înainte de publicare. Ne cerem scuze pentru situaţia creată şi vă asigurăm că Ministerul Educaţiei face toate demersurile pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor care vizează sistemul educaţional şi pentru remedierea erorilor, atunci când ele se produc”, a mai transmis ministerul.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii