Stirile zilei

Ministerul Apărării confirmă: Dronă rusească cu încărcătură activă descoperită în județul Galați, la 500 de metri de granița cu R. Moldova

Fragmente ale unei drone de origine rusească au fost descoperite în județul Galați, la aproximativ 500 de metri de granița cu Republica Moldova, a anunțat sâmbătă Ministerul Apărării Naționale (MApN). Aparatul de zbor fără pilot transporta o încărcătură de luptă activă, care urmează să fie neutralizată printr-o detonare controlată la fața locului, pentru a elimina orice pericol pentru populație.

Echipe formate din specialiști ai MApN, Serviciului Român de Informații și Ministerului Afacerilor Interne s-au deplasat în zona situată în apropierea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești pentru a gestiona situația. Autoritățile precizează că zona respectivă este una extravilană și nu există infrastructură afectată.

În vederea asigurării siguranței publice, forțele de ordine au instituit un perimetru de securitate, au restricționat accesul în zonă și patrulează pentru a preveni intrarea persoanelor neautorizate. De asemenea, locuitorii din apropiere au fost informați despre riscurile existente și sfătuiți să stea departe de perimetrul izolat până la finalizarea operațiunilor.

Ministerul Apărării Naționale face apel la cetățeni să respecte indicațiile autorităților și să evite zona afectată până la eliminarea completă a oricărui pericol.

Articole Recomandate

Back to top button