Friday, September 20, 2024
Jurnalism corect


Ministerul Apărării a înaintat Parlamentului proiectul de lege pentru donarea unui sistem de rachete Patriot Ucrainei

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 30 august 2024 Etichete: , ,

Parlamentul urmează să dezbată și să voteze în sesiunea de toamnă, care începe pe 2 septembrie, un proiect de lege transmis de Ministerul Apărării Naționale (MApN) ce prevede donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina. Potrivit Europa Liberă, achiziționarea unei noi baterii pentru a înlocui sistemul donat nu va implica costuri inițiale, însă vor exista cheltuieli de câteva zeci de milioane de euro pentru taxele aferente acestei achiziții.

MApN intenționează să doneze unul dintre cele șapte sisteme Patriot configurate 3+, achiziționate de la SUA. Patru dintre aceste sisteme au fost deja livrate României, iar două dintre ele sunt deja operaționale. Restul de trei urmează să fie livrate în scurt timp.

„Finalizarea actului de donaţie va contribui la accentuarea poziţiei României ca furnizor de securitate regional şi la consolidarea relaţiei de parteneriat cu Statele Unite ale Americii”, spune MApN în documentul trimis Legislativului.

Donația către Ucraina va fi posibilă printr-o modificare a Legii 222/2017, lege prin care România a achiziționat cele șapte sisteme Patriot de la Statele Unite, în valoare de aproape 4 miliarde de dolari, conform proiectului de lege analizat de Europa Liberă. Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat această donație într-o ședință desfășurată în luna iunie.

Modificarea legii va permite ca Parlamentul să creeze cadrul legal necesar pentru înlocuirea sistemului Patriot donat, folosind surse externe nerambursabile, inclusiv programul FMS (vânzări militare externe) al Statelor Unite și alte oportunități de finanțare din cadrul parteneriatelor internaționale destinate sprijinirii Ucrainei, potrivit Europa Liberă.

Proiectul de lege indică faptul că România nu va suporta costurile noului sistem din bugetul de stat, ci acestea vor fi acoperite din fondurile internaționale destinate ajutorului Ucrainei. În schimb, Parlamentul va trebui să aprobe și recepția noului sistem, pentru care costurile estimate la aproximativ 60 de milioane de dolari, destinate taxelor și comisioanelor, vor fi acoperite din bugetul Ministerului Apărării.

Proiectul nu specifică o dată exactă pentru realizarea donației către Ucraina, lăsând decizia în seama Guvernului României, astfel încât procesul să se desfășoare „cât mai rapid posibil.”

foto: MAPN

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW