Friday, July 1, 2022
Jurnalism corect


Mine care plutesc în Marea Neagră, pericol pentru traficul maritim – avertizează România și Bulgaria

By Teșcan Ana , in Stirile zilei , at 21 martie 2022

UPDATE Ministrul Mediului a transmis că nu există informații concrete referitoare la prezența minelor pe teritoriul țării noastre, potrivit News.ro. Mai mult, Barna Tánczos afirmă că nu se poate vorbi încă despre un pericol pentru mediu.

„Din punctul nostru de vedere, în momentul de faţă nu există informaţii certe că pe litoralul românesc ar exista ceva (…) Există pericol din punct de vedere al siguranţei navigaţiei, si, doar în cazul în care Armata nu găseşte soluţia de îndepărtare, de neutralizare, de dezamorsare a acestor eventuale mine, atunci putem să discutăm despre pericolul asupra mediului”, a afirmat ministrul.

UPDATE Forțele Navale Române au intensificat supravegherea spațiului maritim al României, după ce Bulgaria a semnalat prezența în Marea Neagră a unor mine care plutesc în derivă, însă nu au fost descoperite obiecte suspecte în aria de patrulare.

„Conducerea Forțelor Navale Române a dispus în regim de urgență intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României. În acest sens, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a ieșit luni, 21 martie, din portul militar Constanța, pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale românești. Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens”, se arată într-un comunicat MApN.

Știrea inițială

Guvernul Bulgariei a semnalat luni, 21 martie, prezența unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră, ajunse de pe țărmul Odesei, conform The Sofia Globe.

Într-un comunicat de presă, autoritățile bulgare au declarat că explozivele au fost aduse de o furtună, iar unii experţi cred că fac parte din dispozitivul defensiv amplasat de armata ucraineană pentru a împiedica debarcarea trupelor ruse în orașul portuar Odesa, mai arată sursa citată.

Dispozitivele explozive pun în pericol traficul maritim, iar echipajele bărcilor comerciale, precum și persoanele care locuiesc în apropierea țărmului, au fost informate să anunțe autoritățile dacă descoperă obiecte suspecte în apă sau pe uscat.

Totodată, Guvernul de la Sofia a dat asigurări că forţele navale şi autorităţile civile adoptă măsuri extraordinare de supraveghere şi sunt pregătite să neutralizeze dispozitivele explozive.

Și Direcția Hidrografică Maritimă a României a avertizat vineri, 18 martie, asupra pericolului prezenței minelor în Marea Neagră.

„Pericol de mine în zona de nord-vest a Mării Negre. În situația în care descoperiți obiecte plutitoare asemănătoare minelor raportați imediat la nr. tel 0040241651040” a fost avertismentul semnat de șeful Direcției Hidrografice Maritime, comandor Nicoale Vatu, citat de Digi24.

Sursa foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW