Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Militarii ar putea sta în concediu medical plătit timp de doi ani

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 17 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de lege prin care cadrele militare vor putea beneficia de un concediu medical suplimentar de peste un an, dacă este nevoie. 

Potrivit proiectului, în cazul în care un ofițer, un maistru militar sau un subofițer suferă un accident de muncă, iar recuperarea depășește perioada maximă legală de 300 de zile, aceștia își mai pot lua concediu medical suplimentar.

Cadrele militare ar putea beneficia astfel de un concediu medical suplimentar care ar putea ajunge la 550 de zile, adică un an și jumătate de concediu medical în plus.

De menționat faptul că  aceste zile se adaugă celor 180 de zile de concediu medical  de care personalul militar beneficiază deja.

Astfel, un militar ar putea să stea în concediu medical 730 de zile în total, adică doi ani.  

În momentul de față, militarii au dreptul să-și ia concediu medical de maxim 300 de zile. (concediu medical inițial de 180 de zile+concediul medical de recuperare de maxim 120 de zile)Dacă se depășește această perioadă, ei sunt obligați să se pensioneze medical.

Pentru ca legea să fie aplicată, ea trebuie adoptată de Parlament și să fie publicată în Monitorul Oficial

Cine beneficiază de aceste concedii medicale suplimentare

Astfel de concedii medicale se pot lua doar de către un militar care suferă un accident de muncă și dacă, după expertiza medico-militară se stabilește faptul că există șanse de recuperare ale pacientului.

Plata salariilor acestor militari se va face doar cu aprobarea din partea conducătorilor ministerelor şi ai instituţiilor din sistemul apărării, ordinii publice, securității naţionale şi justiţiei.

sursa foto: Redacția

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW