Monday, December 2, 2024
Jurnalism corect


Mihnea Nastase, fiul lui Adrian Năstase, numit consilier onorific al vicepremierului Mihai Fifor

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 26 iulie 2019 Etichete: , ,

Potrivit unei decizii a premierului Viorica Dăncilă publicată în Monitorul Oficial, fiul lui Adrian Năstase, a fost numit consilier onorific al vicepremierului pentru parteneriate strategice, Mihai Fifor. Viceprim- ministrul Fifor a fost cel care și l-a dorit pe Mihnea Năstase drept consilier onorific. Funcția este neremunerată. 

Mihnea Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase, și-a început activitatea în PE la vârsta de numai 22 de ani. Băiatul cel mic al fostului lider PSD a lucrat ca asistent la cabinetul eurodeputatului social-democrat Cătălin Ivan, acolo unde se ocupă de relaţia UE – Rusia. Potrivit CV-ului, mezinul fostului premier a absolvit Universitatea Americană din Paris, unde a studiat psihologie politică şi comportamentism colectiv şi acum urmează un master în comunicare publică şi socială la The London School of Economics. Mihnea Năstase a terminat, în 2011, Liceul Alpinum Zuoz din Elveţia.

„Având în vedere propunerea viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României formulă prin Adresa nr. 1/MVF din 25 iulie 2019, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.664 din 25 iulie 2019, în temeiul art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prim-ministrul emite prezenta decizie. Art. 1 – Se acordă domnului Mihnea-Daniel Năstase calitatea de consilier onorific al viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. Art. 2 – Activitatea domnului Mihnea-Daniel Năstase este neremunerată”, arată hotărârea premierului Viorica Dăncilă publicată în Monitorul Oficial.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru numirea lui Mihai Fifor ca vicepremier pentru parteneriate strategice. De asemenea, şeful statului a semnat decretele pentru numirea lui Nicolae Moga la conducerea MAI şi a Ramonei Mănescu la portofoliul Externe. Cei trei au depus în aceeaşi zi jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni.

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW