Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Mihai Tudose îi cere demisia lui Victor Ponta: Șansa PRO Victorie e plecarea ta

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 26 noiembrie 2019

Europarlamentarul Mihai Tudose a scris, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care îl atacă pe Victor Ponta. Fostul premier spune despre președintele Pro România că a reușit în doar câteva luni să devină „nefrecventabil și lipsit de credibilitate”. 

Mihai Tudose a mai subliniat că singura șansă „Pro Victorie”, este plecarea lui Ponta de la conducerea partidului.

„Observ, din nou, dorința nestăvilită a lui V. Ponta de a ,,scăpa” cât mai repede de toți cei care îl ,,încurcă” nefiind de acord cu toate ideile lui. A reușit să-i suspende pe fondatorii partidului. Acum e partidul lui! A suspendat/îndepărtat parlamentarii care nu ascultă orbește orice edict. A reușit ca în câteva luni sa devină nefrecventabil și lipsit de credibilitate. Îl încurc foarte tare și eu și în consecință, face orice să mă facă să plec. Știți cum e vorba aceea cu ,,să te ferească Domnul de ruga îndeplinită”. Fiindcă atunci, cu noi toți plecați, el va mai vinde iluzii până la parlamentare când pragul de 5% va fi de neatins. Șansa PRO Victorie e…plecarea ta”, a scris Mihai Tudose, pe pagina sa de Facebook.

Replica lui Mihai Tudose vine după ce Victor Ponta a declarat, luni, la TVR, că locul europarlamentarului nu mai este în Pro România.

„ A votat cu guvernul PNL, a votat cu Iohannis, probabil că, acum, locul lui e la PSD. La Pro România sigur nu mai e locul lui. I-am făcut un rău foarte mare. M-am retras de pe listă ca să se ducă europarlamentar în locul meu. Cum orice faptă bună rămâne nepedepsită, s-a hotărât să mă omoare.”, a spus Ponta.

Sură foto: Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW