Stirile zilei

O parlamentară democrată din Minnesota a fost asasinată. Suspectul este căutat de poliție

Melissa Hortman, fostă președintă a Camerei Reprezentanților din Minnesota, a fost asasinată împreună cu soțul ei. De asemenea, senatorul John Hoffman din același stat și soția sa au fost împușcați de mai multe ori și se află la spital. Suspectul este căutat de către poliție, relatează Reuters.

Potrivit guvernatorului statului, Tim Walz, a fost vorba despre un „asasinat motivat politic”, declarând că făptașul s-a dat drept ofițer de poliție.

Melissa Hortman avea 55 de ani, era căsătorită de 31 de ani și avea doi copii. Membră a Partidului Democrat, ea a fost aleasă în legislativul statal în 2004, în timpul mandatelor sale concentrându-se pe probleme precum mediul, egalitate rasială, drepturi reproductive și un control mai strict asupra armelor.

Ea a susținut de asemenea reformarea poliției după ce George Floyd, un bărbat de culoare, a murit în 2020 după ce ofițerul de poliție care l-a arestat și-a pus genunchiul pe gâtul său timp de mai multe minute, împiedicându-l să respire. Membra legislativului a promovat legislație care interzice strangularea de către poliție.

De-a lungul carierei sale, ea a mai lucrat ca internă pentru fostul senator federal Al Gore și drept corespondent legislativ pentru John Kerry, la rândul său fost membru al camerei superioare a Congresului SUA.

Senatorul John Hoffman din Minnesota și soția lui au fost de asemenea împușcați de mai multe ori, fiind supuși unor intervenții chirurgicale în spital. Guvernatorul Tim Waltz s-a arătat optimist că cei doi vor supraviețui.

Potrivit autorităților, suspectul, identificat drept Vance Luther Boelter, i-a atacat inițial pe senator și pe soția sa, îndreptându-se apoi spre locuința membrei Camerei Reprezentanților din Minnesota, aflată la peste 5 km distanță. El a fugit pe jos după ce a tras asupra ofițerilor de poliție care au intervenit la locul crimei, fiind căutat inclusiv de către FBI. Anchetatorii au găsit în vehicul folosit de către acesta un manifest și o listă cu zeci de membri ai legislativului și alți oficiali, mulți dintre ei democrați.

Articole Recomandate

Back to top button