Nicușor Dan s-a întâlnit cu Roberta Metsola. Ce mesaje au transmis cei doi?

Nicușor Dan, președintele ales al României, s-a întâlnit cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, venită în România pentru a primi Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”.
Întrucât acesta nu și-a preluat încă mandatul de șef al statului, întrevederea a avut doar un caracter informal. La finalul ei, atât Nicușor Dan, cât și Roberta Metsola au transmis câte un scurt mesaj pe rețelele de socializare.
„Am avut o primă discuție informală cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. România are nevoie de tot sprijinul în perioada următoare”, a scris președintele ales al țării noastre.
„Mă bucur să fiu din nou la București în această seară, alături de președintele ales al României, Nicușor Dan! O Europă cu România în centrul ei este o Europă capabilă să producă schimbarea”, a spus lidera legislativului european.
Potrivit Agerpres, Roberta Metsola se va afla astăzi la Timișoara, unde primarul Dominic Fritz îi va înmâna Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”, o distincție acordată personalităților internaționale care susțin activ valorile fundamentale ale Europei. Premiul este însoțit și de o recompensă în bani în valoare de 30.000 de euro. Anul acesta, la solicitarea Robertei Metsola, premiul în bani nu va fi încasat, urmând să fie realocat pentru ediția din 2026.
În afară de ceremonia de acordare a distincției, cei doi oficiali vor avea un dialog cu 800 de elevi și studenți din Timișoara și din regiune despre Europa și provocările actuale.