Donald Trump amenință Rusia cu taxe vamale de 100% dacă nu încheie un acord de pace cu Ucraina în 50 de zile

Președintele american Donald Trump și-a a manifestat iritarea față de lipsa de progres în încheierea războiului din Ucraina. Liderul de la Casa Albă a făcut un anunț cu privire la armamentul trimis Kievului și a amenințat Rusia cu taxe vamale de 100%, relatează Euronews.
În urma întâlnirii pe care a avut-o cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, Donald Trump a transmis că a încheiat o înțelegere potrivit căreia alianța va achiziționa armele care vor fi livrate Ucrainei.
„Am făcut astăzi o înțelegere prin care vom trimite arme (Ucrainei), iar NATO va plăti pentru aceasta”, a spus liderul american.
De asemenea, el a mai adăugat că SUA sunt pregătite să impună taxe vamale de 100% Rusiei dacă nu se încheie un acord de pace cu Ucraina în următoarele 50 de zile.
„Suntem foarte nemulțumiți de Rusia și vom impune taxe vamale foarte severe… de aproximativ 100%. Am cheltuit 250 de miliarde de dolari pentru acest război… și vrem să-l vedem sfârșit. Sunt dezamăgit de Putin pentru că am crezut că vom avea o înțelegere acum două luni”, a declarat președintele american.
Săptămâna trecută, liderul de la Casa Albă a anunțat că țara sa va trimite Ucrainei arme avansate, inclusiv sisteme Patriot, prin intermediul NATO.