Donald Trump a extins termenul limită pentru vânzarea TikTok cu încă 75 de zile

Președintele Donald Trump a extins cu încă 75 de zile termenul limită pentru vânzarea TikTok către o companie din afara Chinei. Aplicația ar fi trebuit să fie interzisă în SUA încă din ianuarie în temeiul unei legi din 2024, relatează Reuters.
Liderul de la Casa Albă a motivat extinderea termenului pe rețeaua sa, Truth Social, susținând că este nevoie de mai multă muncă pentru a putea fi obținute toate aprobările necesare în vederea unui acord.
„Acordul necesită mai multă muncă pentru a ne asigura că toate aprobările necesare sunt semnate. Sperăm să continuăm să lucrăm cu bună-credință cu China, care înțeleg că nu este foarte mulțumită de tarifele noastre reciproce”, a scris președintele american.
În prezent, SUA au impus taxe vamale în valoare de 54% pentru importurile din China, forțând această țară să adopte contramăsuri. Anterior, Donald Trump afirmase că este dispus să reducă nivelul tarifării dacă statul asiatic își dă acordul pentru vânzarea TikTok. Pentru ca tranzacția să poată fi realizată este nevoie de aprobarea guvernului de la Beijing.
Oficialii chinezi nu au făcut comentarii cu privire la autorizarea vânzării. Declarațiile președintelui Trump par să sugereze un blocaj în negocierile cu privire la situația TikTok.
În 2024 Congresul a aprobat cu sprijin bipartizan o lege prin care rețeaua de socializare trebuia interzisă pe 19 ianuarie 2025 dacă nu era vândută unei companii din afara Chinei. Actul legislativ a fost justificat prin amenințările de securitate pe care le-ar reprezenta TikTok. Aplicarea acestuia a fost lăsată pe mâna administrației Trump, care și-a preluat mandatul pe 20 ianuarie. Noul lider american a anunțat chiar în acea zi că nu va interzice aplicația.
Aproximativ 170 de milioane de cetățeni americani folosesc această populară rețea de socializare.