Crin Antonescu și-a lansat programul politic. Care sunt principalele prevederi

Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, susține că țara noastră are nevoie de un lider de națiune. Politicianul și-a lansat programul politic pe care intenționează să-l implementeze dacă va câștiga scrutinul din mai.
Crin Antonescu vorbește despre nevoia unei filozofii de viață din partea președintelui
Reprezentantul coaliției de guvernare și-a lansat programul politic în cadrul unui eveniment la care au participat președintele interimar Ilie Bolojan, precum și liderii PSD, PNL și UDMR, Marcel Ciolacu, Cătălin Predoiu și Kelemen Hunor.
În cadrul discursului său, Crin Antonescu a subliniat contextul special în care ne aflăm, care face ca funcția de președinte să reprezinte un examen complex, care poate fi trecut de către un lider de națiune.
„Miza acestor zile de dezbatere publică a acestor alegeri, care durează de mult, nu e una obișnuită. Funcția de președinte al României, după apropiatele alegeri, nu va fi o simplă funcție, chiar dacă supremă în statul român, nu va fi o simplă demnitate, nu va fi un simplu, un uzual mandat prezidențial. În convingerea mea, funcția de președinte va fi o misiune pe care, atunci când ți-o asumi în fața concetățenilor tăi, presupune un examen complex, un examen greu, pentru că misiunea aceasta nu înseamnă nimic mai puțin decât aceea de a spune: <<Da, sunt gata, sunt pregătit, îmi asum să fiu pentru următorii cinci ani liderul de care această națiune are nevoie>>”, a afirmat acesta.
Crin Antonescu a susținut că este nevoie de mai mult decât un program politic, este nevoie de „o filozofie de viață, de un mod de a înțelege și de a practica democrația și mai ales de un mod de a înțelege că noi suntem chemați, ca lideri, să facem tot ce e mai bun pentru țara noastră”. El a mai subliniat că în România există în prezent foarte mulți oameni care consideră că opțiunea pro-occidentală nu mai este singura cale bună pentru țara noastră.
Candidatul PSD-PNL-UDMR propune crearea unei platforme naționale pentru eficiența statului, dar și sporirea influenței României în UE și NATO
Politicianul și-a lansat programul politic, în care explică viziunea sa pentru România. Structurat în 16 capitole, care acoperă domenii precum politică externă, apărare, cultură, sau justiție, acesta cuprinde atât promisiuni care pot fi realizate de președinte, cât și unele care depășesc atribuțiile acestei funcții.
Crin Antonescu promovează recâștigarea încrederii în stat de către cetățenii români. Pentru a realiza acest lucru, el propune crearea unei Platforme Naționale pentru Eficiența Statului, care va aduce împreună instituțiile statului cu mediul academic, societatea civilă și experții internaționali. Platforma va genera anual un Audit al Eficienței Instituțiilor ca instrument de responsabilizare a structurilor guvernamentale.
În privința politicii externe, candidatul susține consacrarea României ca partener indispensabil în Europa Centrală, Balcanii de Vest și zona Mării Negre, dar și sporirea influenței țării noastre în cadrul principalelor structuri internaționale al căror membru este, UE și NATO.
„Prioritatea mea ca Președinte va fi găsirea acelor nișe tematice, în care expertiza României este suficient de solidă astfel încât s-o facă mai atractivă pentru un grup mai mare de state membre, iar interesele sale de politică externă să fie introduse mai ușor pe agenda comună, ca priorități ale organizațiilor respective în ansamblul lor”, afirmă Crin Antonescu în document.